„Suntem datori să ducem mai departe tradiţiile şi renumele Armatei, să consolidăm statutul şi prestigiul militarului român, în spiritul obligaţiei morale pe care o avem faţă de militarii veterani”, a transmis Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, cu ocazia comemorării Zilei Veteranilor de Război.
Angel Tîlvăr, mesaj special de Ziua Veteranilor de Război, marcată pe 29 aprilie
„Ziua de 29 aprilie ne oferă prilejul de a celebra veteranii de război, bravii ostaşi care şi-au sacrificat ani din viaţă luptând pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor ţării, în campaniile purtate de Armata României în cel de-Al Doilea Război Mondial”, a reamintit ministrul Apărării Naționale, cu o zi înainte de comemorarea Zilei Veteranilor de Război.
Potrivit spuselor sale, „avem datoria să transmitem mai departe faptele lor de curaj şi vitejie, cinstirea eroilor noştri reprezentând cea mai de preţ îndatorire pe care o avem” pentru că „ei ne-au învăţat lecţia demnităţii şi a patriotismului, ne-au insuflat dragostea de patrie şi spiritul de sacrificiu, dovedind că iubirea de ţară este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să luptăm până la sacrificiul suprem.”
„În Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de dispăruţi, decedaţi, prizonieri, răniţi şi invalizi. În prezent, mai sunt în viaţă 1.069 de veterani de război, 24 de văduve de război şi în jur de 20.700 de văduve de veterani de război.
Puţinii veterani de război rămaşi printre noi, mărturii istorice vii, reuşesc şi astăzi să ne evoce momentele de mare cumpănă prin care au trecut pentru a-şi îndeplini misiunea sacră, aceea de a elibera ţara de sub ocupaţia străină”, a reamintit oficialul român.
Ministerul Apărării Naţionale sprijină activ toate acţiunile dedicate veteranilor de război
„De Ziua Veteranilor de Război, omagiem toţi ostaşii căzuţi pe câmpurile de luptă, iar gândurile noastre se îndreaptă şi către militarii români care astăzi îşi fac datoria în poligoanele şi câmpurile de aplicaţii din ţară şi în misiuni externe în diferite părţi ale lumii.
Vă suntem cu toţii recunoscători pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă în timpul războiului şi vă asigur că suntem alături de dumneavoastră şi de familiile dumneavoastră.
Suntem datori să ducem mai departe tradiţiile şi renumele Armatei, să consolidăm statutul şi prestigiul militarului român, în spiritul obligaţiei morale pe care o avem faţă de militarii veterani”, a declarat Angel Tîlvăr.
Acesta a reamintit, totodată, că Ministerul Apărării Naţionale sprijină activ toate acţiunile dedicate veteranilor de război, concomitent cu promovarea simbolurilor naţionale, menite să dezvolte spiritul civic la nivelul întregii societăţi.
Potrivit spuselor sale, manifestările organizate cu prilejul Zilei Veteranilor de Război reprezintă o ocazie de a celebra curajul românilor, precum şi de a cinsti eroii neamului românesc.
„La ceas de sărbătoare, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în slujba Patriei şi vă adresez, în nume personal şi în numele Ministerului Apărării Naţionale, sincere felicitări şi multă sănătate”, a conchis Angel Tîlvăr, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).