Angel Tîlvăr: România, din punct de vedere strategic, a reliefat importanţa Mării Negre

Angel Tîlvăr

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri, pe 26 iulie, că România, din punct de vedere strategic, a reliefat importanța regiunii Mării Negre, în actualul context de securitate.

„Cred că, militar, România, din punct de vedere strategic şi la (Summitul NATO de la – n.r.) Vilnius, dar nu numai, şi în alte formate, a reliefat importanţa Mării Negre, cu tot ce înseamnă din punct de vedere militar acest lucru şi anume faptul că suntem în situaţia de a asigura poliţie aeriană, faptul că suntem în situaţia de a împărtăşi cu ceilalţi aliaţi ai noştri nivelul de cunoaştere vizavi de situaţia din Marea Neagră. Să nu uităm că România, având o relaţie specială cu Moldova, este interesată şi de securitatea acestei ţări”, a declarat acesta într-un interviu pentru TVR Info.

A oferit România ajutor militar Ucrainei?

Întrebat dacă România a oferit ajutor militar Ucrainei, a ministrul Apărării a spus că oficialii din ţara noastră au folosit termenul de „sprijin multidimensional”. În rest, a ales să rămână „rezervat”.

„Am făcut la momentul potrivit precizări vizavi şi de felul în care, din punct de vedere al nevoilor lor de echipament neletal, am sprijinit. În rest, vă rog să îmi permiteţi să fiu rezervat în ceea ce priveşte oferirea (de echipament militar – n.r.)”, a declarat el.

Angel Tîlvăr a mai subliniat că în domeniul militar, este nevoie de o „prudenţă a comunicării”.

Rusia s-ar pregăti să atace nave civile pe Marea Neagră

Marea Britanie anunță o ipoteză apocaliptică pentru statele riverane Mării Negre și anume că Rusia s-ar pregăti să atace nave civile în Marea Neagră.

„Premierul britanic Rishi Sunak a împărtășit aceste informații cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Este o nouă escaladare, după atacurile susținute ale Rusiei asupra țintelor civile din regiunea Odesa, după retragerea Moscovei din acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră.

De asemenea, din datele serviciilor de informații din Marea Britanie, Rusia ar fi amplasat mine maritime suplimentare în apropierea porturilor ucrainene.

Oficialii britanici confirmă evaluarea Statelor Unite, conform căreia este Rusia întreprinde o operațiune coordonată pentru a da ulterior vina pe Ucraina pentru orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră.

Misiunea Rusiei la Națiunile Unite nu a răspuns imediat la o solicitare de a comenta aceste informații pe care lansează în spațiul public Marea Britanie.

Săptămâna trecută, Casa Albă a lansat avertismente similare cu privire la posibile atacuri asupra navelor civile și la amplasarea de mine marine de către Rusia.

Astăzi, Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească în ședințe succesive pe tema Ucrainei, solicitate de Moscova și de Kiev”, a relatat Claudiu Ștefan, redactor Antena 3 CNN.