Bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 va avea alocat pentru „programul drepturi şi valori” suma de 1,55 miliarde de euro, finanţare destinată „protejării drepturilor şi valorilor consacrate în tratatele UE pentru a susţine societăţile deschise, democratice şi incluzive”, conform informațiilor transmise de Angela Merkel.
Trebuie menționat că președintele Consiliului UE a ajuns la un acord asupra acestui program împreună cu Parlamentul European.
Ce va susține acest program
„Acest program va susţine iniţiativele societăţii civile în UE. Consolidăm democraţiile noastre şi statul de drept”, după ce „în ultimii ani, extremismul, radicalismul şi diviziunea au crescut în societăţile noastre, în timp ce spaţiul societăţii civile se restrânge”, argumentează ministrul german al justiţiei, Christine Lambrecht.
Programul va avea un buget iniţial de 641,7 milioane de euro, cu o alocare suplimentară de cel mult 912 milioane de euro, iar obiectivul „protejării şi promovării valorilor europene” va dispune din totalul prevăzut de o alocare substanţială, de 689,5 milioane de euro.
Printre celelalte obiective regăsim promovarea nediscriminării şi egalităţii, „inclusiv a egalităţii de gen”, participarea cetăţenilor la procesul democratic şi „sporirea cunoaşterii istoriei europene comune”, dar şi combaterea violenţei, mai ales împotriva femeilor şi copiilor.
Potrivit agenţiei EFE, comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a salutat pe Twitter acordul dintre preşedinţia germană a Consiliului UE şi Parlamentul European, notând că prin acest program sunt alocate ”fondurile necesare” apărării valorilor europene.
Acest acord urmează să fie supus aprobării Consiliului UE şi Parlamentului European.
S-au schimbat raporturile de putere în economia mondială
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel susține că pandemia de coronavirus schimbă raporturile de putere în economia mondială, multe ţări fiind afectate de scăderea activităţii economice din cauza efectelor COVID-19, scrie Reuters, citată de Agerpers.
Economiile care se dovedesc cele mai reziliente sunt cele care au reuşit să ţină sub control pandemia, a afirmat Merkel, în Camera Inferioară a Parlamentului Germaniei.
Totodată, Angela Merkel a mai subliniat faptul că Uniunea Europenă şi Marea Britanie încă pot ajunge la un acord post-Brexit, dar statele membre UE sunt pregătite să accepte lipsa unui acord dacă va fi necesar.
În același timp, se pare că Berlinul are deplină încredere că Executivul comunitar va căuta să finalizeze negocierile post-Brexit, le-a spus Merkel parlamentarilor germani.
„Un lucru este clar: trebuie prezervată integritatea pieţei interne. Trebuie să avem condiţii de concurenţă echitabile, nu doar pentru momentul prezent, ci şi pentru viitor şi dincolo de asta”, a declarat cancelarul german.