Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat, joi, că Germania va introduce un salariu minim generalizat, o concesie făcută de către conservatori viitorilor lor parteneri de guvernare social-democraţi, transmite AFP.
‘Vom decide o serie de lucruri pe care, având în vedere programul meu, nu le consider corecte, printre ele fiind un salariu minim generalizat’, a declarat cancelarul, într-un discurs susţinut la Berlin, evocând negocierile în curs dintre CDU/CSU şi Partidul Social-Democrat (SPD) în vederea formării unui guvern de coaliţie.
Şefa guvernului german a spus că o ‘apreciere realistă (a situaţiei) arată că social-democraţii nu vor încheia negocierile fără’ stabilirea unui salariu minim, una dintre principalele lor revendicări. Angela Merkel nu a oferit niciun detaliu privind nivelul acestui salariu minim garantat sau data de la care ar urma să fie introdus.
‘Voi face totul, (partidul conservator) CDU va face totul’ pentru a minimaliza efectele pe care le va avea asupra pieţei muncii introducerea unui astfel de salariu minim, a adăugat Merkel, care a vorbit în faţa unei audienţe formate din oameni de afaceri. Ea a amintit totodată că guvernul de coaliţie care se negociază nu este ‘constelaţia dorită’ de cei interesaţi, ci ‘rezultatul votului’ alegătorilor germani, la 22 septembrie.
Merkel a avertizat că CDU nu va ceda în privinţa altei chestiuni susţinute de SPD: creşterea impozitelor pentru cei bogaţi. De asemenea, ea a spus că nu va ceda în privinţa priorităţii de reducere a datoriei germane, un ‘proiect central’ al guvernului german pentru următorii patru ani.
În Germania nu există un salariu minim garantat pentru toţi. Salariile sunt negociate de la sector la sector între partenerii sociali şi în anumite sectoare salariaţii sunt plătiţi cu mai mult de cinci euro pe oră. SPD a făcut campanie pentru introducerea unui salariu minim de 8,50 euro pe oră.
SURSA: Agerpres