Cancelarul german Angela Merkel a fost avertizată duminică să nu-i facă niciun fel de concesii premierului ultraconservator al Ungariei, Viktor Orban, atunci când se va întâlni cu acesta, săptămâna viitoare, informează DPA.
Liderul parlamentar al partidului de extremă stânga Die Linke, Gregor Gysi, a declarat pentru DPA că Merkel nu ar trebui să se concentreze atât de mult pe un front unit în cadrul Uniunii Europene în ceea ce priveşte criza din estul Ucrainei încât să nu critice atitudinea autocrată a lui Orban.
"Mă tem că (Merkel) va încerca să-şi atragă Ungaria de partea sa, în detrimentul Rusiei, şi că, prin urmare, nu-i va cere lui Orban să-şi revizuiască restricţiile la adresa libertăţii presei", a declarat Gysi pentru DPA.
Orban a fost criticat de UE pentru stilul său autoritar de guvernare, pentru atingeri aduse democraţiei şi deoarece curtează Rusia, în pofida sprijinului acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei.
Merkel urmează să se întâlnească luni cu Orban, iar preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu Orban la Budapesta, în data de 17 februarie.
"Ceea ce mă îngrijorează este faptul că Merkel şi Putin se bat pe Orban şi din acest motiv (premierul ungar) are posibilitatea de a alege cea mai bună opţiune pentru el însuşi", a spus Gysi, adăugând că Merkel trebuie să facă mai mult pentru a detensiona situaţia în Ucraina. Atât separatiştii proruşi, cât şi armata Ucrainei trebuie să răspundă, a insistat Gysi, care este de părere că pacea şi securitatea în Europa nu sunt posibile fără Rusia.
SURSA: Agerpres