Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut Chinei să-şi asume o responsabilitate mai mare pentru piaţa globală a oţelului, remarcând că Beijingul şi-a majorat semnificativ cota din producţia mondială de oţel de când a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în 2001, potrivit Reuters.
Angela Merkel, care efectuează a noua sa vizită în China de când a fost aleasă cancelar al Germaniei, în 2005, le-a declarat marţi jurnaliştilor că statul chinez este acum responsabil pentru jumătate din producţia mondială de oţel. ”Aceasta înseamnă că Beijingul trebuie să-şi asume o responsabilitate mai mare pentru piaţa globală a oţelului în condiţiile supraproducţiei din China şi a efectelor acestor evoluţii asupra industriei europene a oţelului”, a subliniat oficialul german, conform sursei amintite, citată de Agerpres. Imensa cotă a Chinei din producţia mondială de oţel a creat o situaţie ”foarte complicată” pentru statele din UE, a explicat Angela Merkel.
În mai, Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind posibilele subvenţii ilegale acordate exportatorilor chinezi de platbande de oţel laminate la cald. Decizia vine după ce Comisia Europeană a demarat în februarie noi anchete pentru a stabili dacă importurile a trei produse de oţel provenite din China încalcă regulile comunitare privind concurenţa. Aceste anchete sunt parte a noilor proceduri care permit începerea investigaţiilor când există riscul unor pagube pentru producătorii din UE şi nu când daunele au fost deja produse, a explicat Comisia Europeană.
CE analizează dacă producătorii de oţel din China au beneficiat de subvenţii guvernamentale, cum ar fi ratele preferenţiale ale dobânzilor şi un preţ mai scăzut la energie. Comisia Europeană are la dispoziţie nouă luni pentru a decide dacă va aplica taxe suplimentare asupra importurilor din China. În martie, Comisia Europeană a decis să impună taxe anti-dumping provizorii pentru platbande de oţel laminate la rece provenite din China şi Rusia. Taxele provizorii variază între 13,8% şi 16% pentru companiile chineze şi între 19,8% şi 26,2% pentru companiile ruseşti.
''Nu putem tolera ca aceste importuri la preţuri scăzute în mod artificial să ameninţe industria noastră siderurgică. Sunt hotărâtă să utilizez toate mijloacele posibile, pentru a garanta că partenerii noştri comerciali respectă regulile'', a declarat comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, potrivit sursei citate. Executivul comunitar a demarat o campanie pentru a uşura competiţia cu care se confruntă industria siderurgică europeană, afectată de scăderea cererii interne şi supra-capacităţile chineze de producţie.