Angela Merkel a insistat asupra faptului că, dacă se va recurge la o ştergere a datoriei pentru Grecia, atunci şi alte ţări ar putea să ceară acelaşi lucru, relatează participanţi la respectiva reuniune.
Toată lumea se aşteaptă de la cancelarul german să spună ‘adevărul despre viitorul Greciei’, dar de fapt nici ea şi nici rivalul său social-democrat, Peer Steinbruck, nu îl cunosc, mai afirmă sursele citate de publicaţia germană.
Anterior, purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert, a declarat că Berlinul exclude ideea unei ştergeri a datoriei Greciei ‘din raţiuni juridice’. În ultimele săptămâni, oficialii germani s-au declarat în mod repetat împotriva unei astfel de măsuri, un subiect delicat pentru contribuabilii şi alegătorii germani, la mai puţin de un an înaintea alegerilor legislative.
Zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au căzut de acord în noaptea de luni spre marţi să reducă datoria Greciei la 124% din PIB până în 2020, faţă de o ţintă iniţială de 120% susţinută de FMI, şi să acorde acestei ţări un împrumut de 43,7 miliarde de euro, ce include şi tranşa de 31,2 miliarde de euro blocată în luna iunie.