Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis un mesaj de Ziua Mediului. Aceasta a subliniat faptul că lupta împotriva deşeurilor din plastic este "una din cele mai importante probleme în plan ecologic pe plan mondial", iar fiecare țară trebuie să contribuie în rezolvarea acestei probleme.
Cancelarul german Angela Merkel a avut o intervenție la radio sâmbătă, chiar de Ziua Mediului în care a subliniat importanţa reducerii deşeurilor din plastic, scrie DPA.
Angela Merkel este de părere că lupta împotriva deşeurilor din plastic este „una din cele mai importante probleme în plan ecologic pe plan mondial”.
De menționat este faptul că, precizările cancelarului german vin în contextul în care multe produse de unică folosinţă din plastic, cum sunt paiele pentru băut sau beţişoarele pentru urechi, nu mai pot fi produse în Uniunea Europeană de luna viitoare, iar pungile din plastic uşoare urmează să fie retrase din circulaţie din 2022, aminteşte dpa.
În acest context, Angela Merkel susține că populația va constata că se pot dispensa uşor de astfel de produse, făcând totodată un mare bine mediului înconjurător. Totodată, cancelarul german a mai precizat că 2021 ar putea fi un „an semnificativ” pentru protecţia mediului, dar ţările lumii „trebuie neapărat să impulsioneze adoptarea de măsuri concrete” la conferinţa globală privind clima prevăzută pentru începutul lui noiembrie la Glasgow.
UE face progrese
În ceea ce privește atitudinea UE, Angela Merkel susține că Executivul comunitar face progrese „bune” în acest sens. Totodată, ea a mai amintit că Germania şi-a propus obiective mai ambiţioase prin legislaţia privind protecţia mediului, ce prevede accelerarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră astfel încât să poată fi atinsă „neutralitatea climatică” în 2045, cu cinci ani mai repede decât se prevedea iniţial.
Cancelarul German a mai adăugat că începând de „acum şi în anii care vin este important să acţionăm în mod decisiv pentru salvgardarea mediului, pentru noi şi pentru viitoarele generaţii din întreaga lume”.
De asemenea, Merkel a subliniat faptul că că situaţia biodiversităţii este una „dramatică”, până la un milion de specii fiind ameninţate cu dispariţia, unele chiar în următoarele decenii, iar conferinţa ONU privind biodiversitatea din octombrie din China poate fi o „piatră de hotar” pentru a pune capăt acestei evoluţii.