Cancelarul german, Angela Merkel, a transmis un mesaj tranșant în lupta cu noul coronavirus. Ea a susțint că acum începem să vedem lumina la capătul tunelului.
Cancelarul german Angela Merkel a transmis un mesaj clar în ceea ce privește câștigarea luptei cu temutul COVID. Oficialul german este de părere că că vaccinările aşteptate în curând vor inversa tendinţa în lupta împotriva COVID-19, relatează duminică dpa.
Merkel a făcut o serie de declarații sâmbătă în podcastul săptămânal video. Cancelarul german a susținut că aceasta nu este o chestiune de doar câteva luni.
„După peste nouă luni de pandemie, acum vedem lumina la capătul tunelului”, a spus Merkel, adăugând că speră ca unul sau mai multe vaccinuri să devină disponibile în curând.
Merkel a subliniat că ajutorul masiv de la stat în contextul pandemiei de COVID-19 nu poate continua la nesfârşit la nivelurile actuale, exprimându-se înaintea negocierilor din parlament pentru bugetul pe 2021.
„Guvernul federal, landurile şi consiliile trebuie să lucreze împreună într-o manieră constructivă pentru a depăşi pandemia şi consecinţele acesteia în cel mai bun mod posibil”‘, a spus Merkel în podcastul sau video.
Bundestagul (parlamentul german) urmează să dezbată marţi proiectul de buget propus pe anul viitor, din care peste o treime este preconizat să fie finanţat prin împrumut.
Planurile pentru 2021
Guvernul de coaliţie prevede să se împrumute cu încă 180 de miliarde de euro (218 miliarde de dolari) anul viitor, Merkel apărând creşterea datoriei, susține Agerpres.
„Costurile ar fi şi mai ridicate – financiar şi social – dacă multe întreprinderi ar da faliment şi s-ar pierde milioane de locuri de muncă”, a opinat ea, adăugând că, în 2021, statul ar putea cheltui din nou sume mari pe seama economiilor făcute în ultimii ani.
În total, guvernul german prevede cheltuirea a aproape jumătate de trilion de euro şi să se împrumute de două ori mai mult anul viitor. De asemenea, executivul de la Berlin prevede reduceri de impozite pentru mulţi cetăţeni.
„Apoi, vom putea învinge virusul pas cu pas”, a declarat Angela Merkel.
Potrivit estimărilor, primele vaccinări sunt așteptate să înceapă în Germania în jurul Anului Nou, a anunţat vineri ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn. Potrivit acestuia, vaccinările în masă trebuie aşteptate către vară.