"Am decis să facem parte dintr-o uniune monetară. Este o decizie nu numai monetară, ci şi politică", a declarat dna Merkel, ale cărei declaraţii au fost traduse în limba engleză. "Ar fi o catastrofă să îi spunem unei ţări care a decis să fie cu noi: "Nu mai avem nevoie de dumneavoastră”, a explicat şefa Cancelariei germane.
"Mai mult, tratatele (europene) nu permit acest lucru. Iar oamenii din lumea întreagă s-ar întreba: "Cine urmează?". Zona euro ar fi incredibil de slăbită", a subliniat Angela Merkel. Ea a adăugat că Grecia, ce face obiectul a două planuri de salvare europene, are în faţă un "drum lung şi greu", dar că ar fi o "enormă greşeală politică să permitem Greciei" să renunţe la euro.
"Situaţia este foarte tensionată. Europa, şi în special zona euro, se află în criză. Această criză este consecinţa crizei financiare mondiale şi a suscitat discuţii foarte dure în numeroase ţări’, a mai spus dna Merkel, chestionată cu privire la emergenţa unui sentiment antigerman în Grecia. "Avem dezbateri furtunoase în parlamentele noastre şi folosim cuvinte dure", a remarcat ea. Însă, ‘din fericire, am învăţat să ne rezolvăm conflictele în mod paşnic", a conchis şefa executivului german.
Sursa: Agerpres