Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut că SUA vor fi greu de convins să renunţe la practicile lor de spionaj în Germania, dar a insistat că este important ca deosebirile de atitudine pe tema activităţii serviciilor secrete trebuie scoase în evidenţă, transmite EFE.
'Nu cred că este uşor să convingem SUA să schimbe radical activitatea serviciilor lor secrete, este vorba de o luare de poziţie generală. De aceea trebuie să fim clari în ceea ce priveşte faptul că avem abordări diferite', a spus Merkel în tradiţionalul interviu din timpul verii, care va fi difuzat duminică de canalul doi al televiziunii germane ZDF.
Întrebată dacă are aşteptări în privinţa unei schimbări de atitudine din partea SUA, Merkel a spus că nu poate prevedea o asemenea schimbare, dar că, evident, şi-o doreşte. Merkel a insistat că practicile de spionaj ale SUA dezvăluite recent nu au nimic de-a face cu o cooperare între prieteni. 'Nu mai trăim în perioada Războiului Rece când probabil că nimeni nu avea încredere în nimeni. Cred că serviciile secrete din secolul al XXI-lea trebuie să se concentreze pe lucruri importante şi să colaborăm foarte strâns cu americanii. Doresc ca aceasta (colaborare) să continue', a spus cancelarul german, citată de AFP. 'Nu poate exista încredere când cineva trebuie să plece de la premisa că este spionat. Vrem o cooperare între aliaţi, iar asta nu implică deloc că trebuie să ne spionăm reciproc', a subliniat Merkel, potrivit EFE. Însă, în ciuda criticilor, Merkel a spus că nu vede niciun motiv pentru o reducere a cooperării Germaniei cu serviciile secrete americane şi s-a declarat împotriva suspendării negocierilor referitoare la un tratat de liber schimb între UE şi SUA.
SURSA: Agerpres