Se pare că acest lucru îl nemulțumește pe cancelarul german Angela Merkel, astfel că, aceasta a cerut joi seară la Bruxelles compromisuri de ambele părţi pentru a debloca negocierile comerciale post-Brexit între Londra şi UE, înaintea unei luări de poziţie vineri de către premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP, citată de agerpres.
În faţa ameninţării lipsei unui acord, cancelarul german, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a UE, a declarat: ”Am cerut Regatului Unit să rămână deschis compromisurilor (…). Desigur, asta înseamnă că şi noi trebuie să acceptăm compromisuri”, chiar dacă ” fiecare parte are liniile sale roşii”.
Totodată, Angela Merkel s-a adresat la finalul primei zile a unui summit al celor 27 ale cărui ”rezultate” sunt aşteptate de Boris Johnson pentru a se pronunţa asupra continuării negocierilor.
Liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi să continue să discute cu Regatul Unit pentru a încheia un acord comercial „în următoarele săptămâni”, dar au decis, de asemenea, să intensifice pregătirile în caz că aceste negocieri problematice vor eşua, notează Reuters şi AFP.
Astfel, vineri, premierul britanic Boris Johnson va stabili abordarea Regatului Unit asupra relaţiei post-Brexit cu UE, după ce negociatorul său şef a descris ultimele solicitări ale blocului comunitar în negocierile comerciale drept dezamăgitoare şi surprinzătoare, relatează Reuters.
E nevoie de un compromis
Marea Britanie a ieşit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, iar cele două părţi au fost de atunci angrenate în negocieri complexe pentru a ajunge la un acord de liber schimb pentru perioada de după 31 decembrie 2020.
Liderii UE au cerut Regatului Unit să facă „gesturile necesare” pentru a se ajunge la un compromis.
„Prim-ministrul @BorisJohnson va prezenta reacţiile şi abordarea Regatului Unit mâine (vineri – n.r.), în lumina declaraţiei dale de pe 7 septembrie”, a precizat negociatorul şef al Londrei pentru Brexit, David Frost.
Boris Johnson a stabilit ca termen limită data de 15 octombrie şi a precizat atunci că dacă nu se ajunge la un acord ambele părţi ar trebui „să accepte şi să meargă mai departe”.
„Dezamăgiţi de concluziile #EUCO privind negocierile UE-Regatul Unit”, a postat Frost pe Twitter. „Surprinşi că UE nu mai este angajată să lucreze ‘intensiv’ pentru a ajunge la un viitor parteneriat aşa cum am convenit cu @vonderleyen pe 3 octombrie”, a adăugat el.
„De asemenea, surprinşi de sugestia că pentru a ajunge la o înţelegere toate mişcările viitoare trebuie să vină de la Regatul Unit. Este o abordare neobişnuită în purtarea unei negocieri”, a mai postat Frost.