Doliu în sufletul Angelei Similea: „Marta, cea jucăușă, ai cărei ochi verzi râdeau totdeauna fericiți, ne-a părăsit…”
În lumea muzicii românești, Angela Similea nu este doar o artistă de excepție, ci și o prezență care a știut să clădească legături de iubire și respect cu publicul său. Astăzi, 12 aprilie 2025, vedeta a fost tulburată de o veste dureroasă: o mare admiratoare, prietenă și membră fondatoare a Grupului „Angeliștii”, Marta, s-a stins din viață după o luptă grea cu suferința.
Cu inima strânsă, Angela Similea a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință pentru cea care i-a fost alături decenii la rând:
„Astăzi trăiesc un sentiment nedorit, dar îl împart cu voi, prieteni ai mei de o viață! (…) MARTA, cea jucăușă, poate cea mai veselă dintre toate, ai cărei ochi verzi râdeau totdeauna fericiți. Acum îi mulțumesc pentru toți anii aceea și mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile și să ajungă cât mai repede în Locul Sufletelor Frumoase, în Grădina cu Lumină a lui Dumnezeu!”
Grupul „Angeliștii” a fost format cu aproape 40 de ani în urmă dintr-un nucleu de tinere pline de viață și admirație sinceră pentru artistă. Grupul respectiv a devenit în timp o adevărată familie de suflet. Marta, una dintre cele mai energice și luminoase prezențe, și-a pus amprenta nu doar asupra acestui grup, ci și asupra inimii Angelei Similea și a publicului fidel care le cunoștea povestea.
„Fetele au crescut alături de mine”, își amintește artista, evocând cu emoție întâlnirile, concertele și prieteniile ce au depășit granițele simplei admirații.
Zi de doliu înainte de Sfintele Paști
Plecarea Martei lasă un gol adânc în sufletele celor care au cunoscut-o, iar durerea este împărtășită astăzi de întreaga comunitate de fani ai Angelei Similea, pentru care fiecare om drag artistei este și un simbol al unei epoci în care muzica și prietenia mergeau mână în mână.
În aceste clipe de profundă tristețe, gândurile românilor se îndreaptă către familia Martei, către prietenii săi și către artista care a pierdut nu doar o admiratoare, ci o prietenă de o viață. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Marta.
„Astăzi trăiesc un sentiment nedorit, dar îl împart cu voi, prieteni ai mei de o viață! Cu aproximativ 40 de ani în urmă, un grup de copile frumoase, vesele și jucăușe, așa cum le stă bine tinerilor, a hotărât să-și dea un nume. Așa a luat naștere Grupul Angeliștii!
Un grup superb, cu manifestări de simpatie și susținere, cum nu mai exista până atunci. Aș putea spune că fetele au crescut alături de mine, iar grupul s-a mărit în timp, devenind cunoscut și așteptat chiar și de public la orice spectacol din București sau din alte localități ale țării. Anii au trecut ca prin farmec, în prietenie și întâlniri organizate, chiar și în afara concertelor.
Astăzi însă, după o suferință foarte grea, una dintre acele copile, fondatoare ale grupului, ne-a părăsit! Da! MARTA, cea jucăușă, poate cea mai veselă dintre toate, ai cărei ochi verzi râdeau totdeauna fericiți.
Acum îi mulțumesc pentru toți anii aceea și mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile și să ajungă cât mai repede în Locul Sufletelor Frumoase, în Grădina cu Lumină a lui Dumnezeu!
Condoleanțe familiei și prietenilor care rămân nemângâiați! Dumnezeu să o odihnească în pace! ”, este mesajul postat, sâmbătă, de vedetă pe Facebook.