După ce primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a declarat că nu a primit niciun răspuns din partea ANI și i-a fost restricționat accesul la dosarul în care este acuzată de conflict de interese și incompatibilitate, Agenția Națională de Integritate (ANI) a ținut să facă mai multe precizări.
ANI a ținut să precizeze că primarul Sectorului 1 nu a solicitat accesul la dosar și nici prezența la sediul Agenției.
ANI i-a dat replica lui Clotilde Armand
„În cauza mediatizată prin comunicatul remis opiniei publice ieri, 7 noiembrie, Agenția Națională de Integritate a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, precum și existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în cazul Primarului Sectorului 1 al Mun. București, Armand Clotilde Marie Brigitte.
În acest caz, Agenția a reținut starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese în materie administrativă strict cu privire la dispozițiile emise de către persoana evaluată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”.
Precizăm că aceste incidente de integritate nu au fost reținute în privința dispozițiilor emise de persoana evaluată în baza art. 16, alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ca efect al acestui act normativ, indemnizațiile lunare ale tuturor primarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% prin efectul legii, fără obligatia ca aceștia să dețină calitatea de manager în cadrul acelor proiecte.
Clotilde Armand, acuzată de conflict de interese și incompatibilitate
Distinct de acest spor de 25%, persoana evaluată și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30% ca urmare a numirii în funcția de manager de proiect, fapt ce a generat producerea incidentelor de integritate în materie administrativă, reținute în baza prevederilor art. 76 alin. (1) și ale art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, și luând în considerare cazuistica Agenției confirmată de-a lungul timpului de organele competente, astfel:
– Conflictul de interese: potrivit art. 76 alin. (1), „primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.”
– Incompatibilitatea: potrivit art. 87, alin. (1), lit. k) „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”
Menționăm faptul că pe toata durata desfășurării activității de evaluare, precum și la finalizarea acesteia, orice persoana evaluată beneficiază de toate garanțiile legale privind consultarea actelor și a informațiilor care fac obiectul dosarului.
Astfel, potrivit Legii nr. 176/2010, persoana este invitată „să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris” „Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare”. Dacă în urma activității de evaluare „inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere”.
ANI precizează că Armand a fost informată
În cazul de față, persoana evaluată a fost informată de către inspectorul de caz la data de 22 iulie 2022 cu privire la declanșarea activității de evaluare, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile enumerate mai sus cu privire la consultarea dosarului pe tot parcursul activității de evaluare. Ulterior, la data de 04 august 2022 a fost înregistrată la dosar împuternicirea avocațială precum și solicitarea ca adresele de corespondență să se transmită la adresa cabinetului avocațial.
În continuare, la data de 20 septembrie 2022, inspectorul de integritate a informat din nou persoana evaluată cu privire la elementele identificate până la acel moment și a solicitat un punct de vedere privind situațiile de incompatibilitate și conflict de interese administrativ. În data de 10 octombrie 2022, prin reprezentantul ales, persoana evaluată a transmis pe adresa de e-mail a Agenției un punct de vedere cu privire la constatările inspectorului de integritate.”, a transmis ANI printr-un comunicat pe site-ul instituției.