ANI revine în forță! Lista neagră publicată OFICIAL! Incompatibilii din medicină

Mai mulţi şefi de spitale sunt acuzaţi de incompatibilitate.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical, după cum urmează:

1. Pricop Teodor, manager al Spitalului Orășenesc Hîrlău, Județul Iași – INCOMPATIBILITATE

În perioada 1 august 2016 – 3 aprilie 2018 a exercitat simultan funcția de manager al Spitalului Orășenesc Hîrlău (Județul Iași) și pe cea de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Hîrlău, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) (fostul art. 180, alin. (1), lit. a) în vigoare în perioada evaluată) din Legea nr. 95/2006.

2. Trifan Anca Victoriţa, şef Secție Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași – INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 noiembrie 2016 – 3 iulie 2017, a deținut și exercitat simultan funcția de șef secție Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași și pe cea de administrator în cadrul societăților comerciale Endo Gast SRL și Gastromedica SRL.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) (în vigoare începând cu data de 22.11.2016) coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) (în vigoare începând cu data de 22.11.2016) din Legea nr. 95/2006.

3. Dorobăţ Gheorghe, şef Secție Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași”, Județul Iași – INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 noiembrie 2016 – 25 iulie 2017 a exercitat simultan funcția de Șef Secție și calitatea de administrator al SC Best Carvic – Mercato SRL.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) (în vigoare începând cu data de 22.11.2016) coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) (în vigoare începând cu data de 22.11.2016) din Legea nr. 95/2006.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.