Bani pierduți la pensie. În aproximativ o lună și jumătate, va intra în vigoare o nouă lege a pensiilor, iar pensionarii își fac calculele. Ministerul Muncii și Casa de Pensii au întârziat semnificativ transmiterea adeverințelor privind pensia recalculată.
În cele din urmă, s-a anunțat că documentele cu informații despre pensia recalculată vor fi trimise pensionarilor între 15 și 31 august. E vorba de o întârziere de trei luni.
Formula de recalculare prevede că cei care au muncit mai mult de 25 de ani pot primi pensie mai mare.
Totuși, există anumite situații în care unii ani de muncă nu sunt luați în considerare pentru recalcularea pensiei.
Românii care primesc bani mai puțini la pensie
Un număr de pensionari care primesc pensie socială de 1.281 de lei au descoperit că pensia lor este mai mică decât se așteptau. Asta pentru că au lucrat „la negru”. Unii erau conștienți de acest aspect. Alții au aflat doar acum că angajatorii lor nu le-au virat contribuțiile pentru pensie.
Din păcate, pentru acești pensionari nu mai există soluții viabile. Deși există opțiunea de a achiziționa ani de vechime, costul este foarte mare. Suma este de aproximativ 11.000 de lei pentru un an de vechime.
Dovezi privind existența veniturilor nepermanente
O altă problemă importantă este necesitatea ca pensionarii să dovedească existența veniturilor nepermanente pentru a le include în recalcularea pensiei. Ei trebuie să includă o serie de documente pentru a fi luate în considerare în recalculare. E vorba de:
- dovezi pentru sporuri,
- câștiguri din ore suplimentare,
- prime
- alte beneficii similare.
Pensionarii au timp să aducă aceste adeverințe între 1 septembrie și 1 martie 2025.
Perioadele considerate necontributive
Armata, șomajul și studiile sunt perioade sunt considerate necontributive. Pentru fiecare an petrecut în armată, șomaj, sau în cadrul studiilor, pensionarii primesc 0,25 puncte.
Angajarea în timpul pensiei nu este considerată o perioadă contributivă. Ea nu aduce puncte bonus suplimentare la pensie.
Calculul suplimentului de pensie în funcție de anii de muncă
- 25 de ani de muncă: 0 puncte bonus.
- 30 de ani de muncă: 5 ani în intervalul 26-30 de ani aduc 5 X 0,5 = 2,5 puncte bonus. Calculul suplimentului: 2,5 puncte X 81 lei = 202 lei.
- 35 de ani de muncă: 5 ani în intervalul 26-30 de ani (5 X 0,5) și 5 ani în intervalul 31-35 de ani (5 X 0,75) aduc un total de 6,25 puncte bonus. Calculul suplimentului: 6,25 puncte X 81 lei = 506 lei.
- 40 de ani de muncă: 5 ani în intervalul 26-30 de ani (5 X 0,5), 5 ani în intervalul 31-35 de ani (5 X 0,75), și 5 ani în intervalul 36-40 de ani (5 X 1) aduc un total de 11,25 puncte bonus. Calculul suplimentului: 11,25 puncte X 81 lei = 911 lei.
- 45 de ani de muncă: 5 ani în intervalul 26-30 de ani (5 X 0,5), 5 ani în intervalul 31-35 de ani (5 X 0,75), și 10 ani în intervalul 36-45 de ani (10 X 1) aduc un total de 16,25 puncte bonus. Calculul suplimentului: 16,25 puncte X 81 lei = 1.300 lei.
Formula de recalculare a pensiei
Valoarea punctului de referință (VPR) X numărul de puncte. VPR: 81 lei.
Punctele: sunt compuse din punctele de contributivitate, punctele de stabilitate și punctele pentru perioadele asimilate.
Punctele necontributive: includ anii petrecuți în armată, șomaj, facultate sau creșterea copilului. Este vorba de câte 0,25 puncte pentru fiecare an.
Punctele de contributivitate sunt obținute în urma muncii efective.
Punctele de stabilitate:
- 0,50 puncte pe an pentru intervalul 26-30 de ani de muncă;
- 0,75 puncte pe an pentru intervalul 31-35 de ani de muncă.