Oamenii trebuie să asigure bunăstarea animalelor în condiţii de ger, să le asigure adăpost corespunzător şi să le hrănească bine, altfel riscă să fie amendaţi, avertizează ANSVSA.
Astfel, specialiştii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă crescătorilor de animale, pe fondul avertizărilor meteorologice pentru fenomene severe, să asigure un adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii.
Trebuie asigurate cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ, în funcţie de specie, talie şi stare fiziologică şi calitativ. De asemenea, inspectorii Autorităţii recomandă verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare, în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia.
Potrivit Autorităţii, la orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la apariţia unor modificări comportamentale, deţinătorul de animale are obligaţia să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă.
În cazul în care animalele sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi un adăpost corespunzător, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii.
Pentru transportatorii de animale vii, ANSVSA recomandă să nu efectueze transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, decât dacă este neapărat necesar. Totodată, aceştia sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile. Înainte de a pleca la drum, să verifice dacă există condiţii adecvate de microclimat în mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată a transportului.
Din cauza condiţiilor meteorologice există riscul apariţiei stresului termic prin frig, motiv pentru care se impune inspectarea animalelor la intervale regulate în timpul călătoriei şi totodată identificarea simptomelor acestuia.
Pentru nerespectarea legislaţiei privind asigurarea bunăstării animalelor, proprietarii acestora riscă sancţiuni legale. Legea în vigoare pedepseşte aceste fapte cu închisoarea de la o lună la trei ani sau cu amenzi de la 500 la 10.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei.