Noul magazin (50 mp) este situat pe Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 42. Prin inaugurarea recentă, Pet Product Bucureşti, deţinătorul lanţului de magazine Animax, ajunge la 38 de unităţi în Bucureşti şi în ţară.
Atenți la tot ce se cere și la ce ar putea fi rentabil, cei de la Animax au deschis, în Shopping City Galați, şi primul lor Pet Spa&Resort (200 mp); s-au investit 200.000 de euro într-un spațiu destinat serviciilor de înfrumuseţare şi toaletare canină (Animax Pet Grooming), un centru specializat în servicii de spa pentru animale de companie (Animax Pet Spa ), plus un spaţiu de joacă pentru căţei, destinat vizitatorilor care doresc să meargă la cumpărături (Animax Dog Daycare).
La mare căutare în magazinele Animax sunt pisicile și câinii, care costă până în 2.000 de lei – aproape 80% din necuvântătoarele vândute -, dar se fac achiziții și de cinci ori mai scumpe. „Papagalul Ara, care trăieşte până la 80 de ani şi poate memora până la 2.000 de cuvinte, costă 11.000 de lei. Vindem 3-4 exemplare pe an“, dă un exemplu concret Ionuţ Mareş, directorul operaţional al Animax.
De menționat că businessul antreprenorului Cristian Ludovic Pop, care a deschis acum 12 ani primul petshop Animax, intră, de anul acesta, într-o nouă epocă: cea a francizelor. Primul val al noii strategii de expansiune se va materializa chiar luna aceasta, prin inaugurarea unei francize în Alexandria.
Dacă până acum orașele cu peste 100.000 de locuitori au acaparat cea mai mare parte din resursele şi atenţia Animax, mai nou, sunt „interesante“ și oraşele cu peste 30.000 de locuitori. „Vrem să intrăm și în orașele mai mici, dar nu singuri, ci alături de un partener local. Avem foarte multe cereri pentru franciză“, spune Ionuţ Mareş. În consecință, în 2014, retailerul se extinde în ritm accelerat – 20 de petshopuri noi, dintre care zece în franciză.
Pentru anul în curs, compania şi-a bugetat venituri de 13 mil. euro, urmând ca în 2014 cifra să crească până la 16 mil. euro. „Vânzarea medie per magazin este undeva la 30.000 de euro lunar“, completează Adriana Aruxandei, managerul de dezvoltare al petshop-urilor Animax, care au în rafturi de la hrană până la accesorii, acvarii, colivii, terarii, culcuşuri şi jucării.
Jumătate din vânzările companiei, care este structurată în două divizii, de retail (60%) şi de distribuţie (40), sunt generate de mâncarea pentru animalele de companie, iar 75%-85% din business, de produsele pentru câini şi pisici. „Valoarea medie a bonului fiscal într-un magazin Animax este de 38-39 lei, în creştere cu 25%-30% faţă de prima jumătate a anului“, explică Mareş, care a calculat că întreținerea lunară a unui animal de companie îl costă pe proprietar în jur de 70-80 de lei.
Până în 2017, piaţa românească de hrană şi produse de îngrijire pentru animale va avea o rată anuală de creștere de circa 8,5, dublă față de media europeană de 4,4%, arată Euromonitor. În afară de rețelele specializate, părticele din raiul animalelor de companie se găsesc și în orice hiper sau supermarket, unde prin rafturile pentru animale trece anual marfă de peste 100 de milioane de euro. Asta dacă socotim numai hrana, pentru că piața totală a produselor pentru animale de companie (medicamente, asigurări de sănătate etc.) este estimată la peste 160 de milioane de euro – puțin sub cea a ciocolatei. Și vorbim de o piață care a pornit de la zero acum 20 de ani.
Animax reia deschiderea magazinelor stradale. Cât de profitabil este să iubeşti animalele în România
16 decembrie 2013, 14:57
Ultima modificare în 16 decembrie 2013, 16:57
Cel mai extins lanţ de petshop-uri din România a deschis un nou magazin stradal în Bucureşti primul şi pe cel de-al 38-lea din ţară, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Animax intră, de anul acesta, într-o nouă epocă: cea a francizelor. Primul val al noii strategii de expansiune se va materializa chiar luna aceasta, prin inaugurarea unei francize în Alexandria.
Etichete: animale,
animax,
caini,
expansiune,
papagal,
pisica
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook