Anisie a dat ordinul! Se suspendă până la sfârșitul anului! S-a publicat în Monitorul Oficial. Este vorba de posibilitatea de suspendare a școlii fizice până la data de 31 decembrie 2020. Ordinul ministrului Educației a fost aprobată prin Ordonanța de Urgență numărul 192. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.
În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.
OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: „În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.
Anterior, atât ministrul Educației, cât și premierul Ludovic Orban și Raed Arafat au precizat că suspendarea cursurilor va avea loc pentru 30 de zile. Cu toate acestea, Ordonanța de urgență prevede posibilitatea suspendării până la finalul anului calendaristic a cursurilor.
De altfel, Monica Anisie a mai făcut un anunț în urmă cu câteva zile. Ea a susținut că tezele din acest an școlar nu vor mai fi susținute. Ministrul Educației a explicat faptul că această măsură a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus.
„În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia că acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar”, a confirmat Monica Anisie în data de 7 noiembrie.
În acest context, ministrul Educației a explicat că tezele vor fi înlocuite cu „evaluarea sumativă”. Decizia a fost luată după ce Ministerul a decis ca olimpiadele și concursurile să fie suspendate.
„Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a explicat ministrul.