Florin Niță a fost titular în poarta Tricolorilor în toate cele patru meciuri de la Euro 2024: victorie cu 3-0 împotriva Ucrainei, înfrângere cu 0-2 împotriva Belgiei, remiză 1-1 cu Slovacia și înfrângere cu 0-3 împotriva Țărilor de Jos.

Naționala României a ajuns în optimi după ce au câștigat grupa E, din care făcea parte și Belgia.

Florin Niță împlinește 37 de ani

Miercuri, portarul Tricolorilor împlinește vârsta de 37 de ani, iar soția sa, Laura, pe care o cunoaște din liceu, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Cei doi sunt căsătoriți de 11 ani și au doi copii: un fiu pe nume Andrei și o fiică pe nume Maia.

„Ne-am cunoscut in liceu, când visele noastre nu depăşeau un concediu vara la mare, dar acum avem vara noastră, sau vara ta istorică, sau cea mai frumoasă vară din viaţa mea, vara ta din care mă bucur că fac parte. Eşti viata mea, eşti tot ceea ce mi-am dorit.

Dacă Dumnezeu voia altceva pentru mine, m-aş fi bătut sa te am. Ii mulţumesc în fiecare zi pentru cea mai frumoasă familie din lume pe care o puteam avea. Suntem atât de mândrii! Te iubesc cel mai mult! La mulţi ani, iubitul meu! Dumnezeu să te ocrotească şi să aibă grijă de tine, de noi!”, a scris aceasta pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Laura Nita (@lauranita2706)

Și Echipa națională de fotbal a României i-a făcut o urare portarului.

„La Mulţi Ani, #1!”, a transmis aceasta pe Facebook.

În prezent, Florin Niță este liber de contract, după ce și-a încheiat colaborarea cu clubul turc Gaziantep în această vară. Anterior, el a jucat pentru Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga și Pardubice.

Portarul Naționalei a avut parte de o copilărie grea

Florin Niță s-a născut pe 3 iulie 1987 în București și a avut o copilărie dificilă. A rămas orfan de tată la vârsta de 5 ani și a avut o mamă bolnavă, fiind astfel nevoit să muncească de mic.

„Offf. Au fost atâtea (n.r. momente grele), nici nu ştiu pe care să-l aleg ca fiind cel mai greu… Cred că atunci când am rămas singur! Singur, singur…. Fără părinţi, fără bunici, fără nimeni. Atunci am luat viaţa-n piept de unul singur. Mi-e greu să vorbesc…. Aproape că nu pot…

Dacă încep să povestesc, trebuie să plâng… Munceam pe unde puteam. Munceam la propriu!”, a povestit el pentru gsp.ro.

Temându-se să nu rămână „în stradă, sub cerul liber”, fotbalistul a muncit inclusiv într-o fabrică de cozonaci.

„Da, ambalam cozonacii! Nu m-am dat niciodată la o parte de la muncă şi nu e nicio ruşine să mergi să munceşti, să câştigi bani, să ai un drum. Când rămâi al nimănui, te gândeşti lângă cine să stai, cu cine să vorbeşti.

Chiar dacă eram un copil când mi-am pierdut tatăl, mă gândeam că trebuie să stau lângă cineva care să-mi poată da ceva de mâncare… Mă gândeam că trebuie să mă duc să muncesc de mic pentru a nu rămâne în stradă, sub cerul liber…”, a spus acesta.

Niță a mai afirmat că în condițiile în care mama sa era bolnavă și nu aveau bani, trebuia să facă ceva pentru a-și ajuta familia.

„Mama era bolnavă, nu aveam bani şi ne bucuram de fiecare dată când ajungeam acasă cu un cozonac. Mă dureau picioarele, că eram mic şi tot împachetam la cozonaci. Dar ştiam că trebuie să muncesc să-mi iau cozonacul”, a povestit portarul.

Cea care i-a deschis calea către fotbal a fost o vecină, pe nume Pansela.

„Aveam o vecină pe care o chema Pansela. O fostă vecină din Drumul Taberei, care m-a ajutat foarte mult. O să o ţin minte mereu. M-a luat de mână şi mi-a zis că dacă nu voi munci, nu o să reuşesc. Viaţa îţi dă şi bune, şi rele!

Ea a fost cea care m-a dus în fabrica de cozonaci. Apoi, tot ea a fost cea care m-a dus la fotbal şi mi-a zis: «Bucură-te de fiecare dată când joci fotbal, e o plăcere a vieţii!». Aşa am ajuns la fotbal. Mi-a spus în primele zile: “Florine, să te ţii de fotbal şi vei avea multe bucurii!”.

Când eşti un copil amărât, singur pe lume, trebuie să ai forţa să rezişti şi să nu te laşi doborât de nenorocirile vieţii. Trebuie să-ţi vezi mereu de treabă, chiar dacă de multe ori nu ai niciun chef. În viaţă nu trebuie să ai nasul pe sus, trebuie să fii umil, cel puţin ăsta e crezul meu! Şi, obligatoriu, trebuie să mergi înainte şi să fii puternic. Viaţa te căleşte”, a declarat acesta.