ANM (Administrația Națională de Meteorologie) ne informează că termometrele vor arăta temperaturi destul de ridicate de Paște, însă vom avea parte și de ploi în unele zone din țară, chiar însemnate cantitativ. Îmbucurător este însă că în Noaptea de Înviere nu va ploua în nicio zonă din România decât cu totul și cu totul izolat.
Iată cum arată prognoza meteo pentru Sărbători. „Pentru Noaptea de Înviere, dacă pe parcursul zilei de mâine vom avea ploi mai ales prin nordul, prin centrul, prin estul țării, dar pe arii mai strânse și în rest ploi de scurtă durată, averse posibil însoțite și de descărcări electrice, poate și de ceva ușoare intensificări ale vântului pentru noaptea de Înviere, în momentul în care se ia lumină undeva la miezul nopții, ploile își vor face apariția doar cu totul izolat.
Acestea vor fi mai probabile undeva mai spre a 2-a parte a Nopții de Înviere prin regiunile sudice, însă doar cu totul cu totul pe alocuri” anunță a spus Diana Giurgiu, meteorolog de serviciu în cadrul ANM, în emisiunea News Hour with CNN de la Antena 3 CNN.
Temperaturi mai ridicate pentru această dată
Dacă de Înviere nu ne aștetăm la precipitații, meteorologii mai informează că în prima zi a Sfintei Sărbători de Paște vor apărea și ploile.
„Iar din punct de vedere termic, în noaptea de Înviere temperaturi pozitive, temperaturi plăcute pentru pentru această dată din an.
Prima zi de Paște însă, precum și începutul săptămânii ce urmează, vine la nivelul întregii țări cu ploi locale.
Tot aceste ploi de vară, ploi de scurtă durată, aceste averse, posibil însoțite de descărcări electrice, care prin anumite zone într-adevăr pot lăsa în urmă și ceva cantități de apă mai însemnate, punctiform peste 15-20l/m pe metru pătrat” spune Diana Giurgiu.
Ploile vor fi de scurtă durată
Specialista ANM a declarat că precipitațiile care apar de acum încolo vor fi și sub forma unor ploi foarte scurte.
„Atenție însă că pe măsură ce ne-am apropiat de acest sezon cald, aceste cantități de apă nu mai sunt neapărat doar prin acumulare pe parcursul a mai multor ore.
Acestea pot cădea și în intervale scurte de timp de jumătate de oră, până la 1h-1h și jumătate”, a mai spus Diana Giurgiu.