ANM a emis prognoza meteo! Săptămâna viitoare scad temperaturile. Când revine canicula

LUNI, vremea va fi călduroasă în sud-vestul, sudul și sud-estul țării, în timp ce în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice după-amiaza și noaptea. Aceste fenomene vor apărea inițial la munte, în Crișana și Maramureș, apoi se vor extinde și în Transilvania, Moldova, pe arii restrânse în Banat, Muntenia și Dobrogea, și izolat în Oltenia. Cantitățile de apă vor fi pe alocuri semnificative, iar local vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări asociate ploilor. Temperaturile maxime vor varia între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade.

În BUCUREȘTI, vremea va rămâne călduroasă. Cerul va fi variabil, dar noaptea vor fi posibile înnorări temporare, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi între 17 și 20 de grade.

Vremea se menține local călduroasă

MARTI, vremea se va menține local călduroasă în regiunile sudice, în timp ce în rest valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, mai ales pe parcursul zilei în nordul, centrul, estul și sud-estul țării. Cantitățile de apă vor fi pe alocuri mai însemnate și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe areale mici în sudul și parțial în centrul țării, posibil în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor varia între 24 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 20 de grade, mai scăzute în zonele depresionare.

În BUCUREȘTI, valorile termice vor scădea ușor comparativ cu ziua precedentă și se vor apropia de mediile climatologice specifice acestei perioade. Cerul va avea înnorări temporare în timpul zilei, când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată, urmând ca în a doua parte a intervalului cerul să se degajeze treptat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă între 15 și 18 grade.

Temperaturile încep să crească

MIERCURI, temperaturile diurne vor crește comparativ cu ziua precedentă în toate regiunile, vremea fiind călduroasă în jumătatea de sud a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în nord-estul teritoriului și zona Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice, posibil și în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor varia între 25 și 34 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade, mai scăzute în zonele depresionare.

În BUCUREȘTI, valorile termice diurne vor crește ușor față de ziua anterioară, vremea fiind călduroasă. Cerul va fi variabil, dar mai mult senin la începutul zilei și pe timp de noapte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32-33 de grade, iar cea minimă între 16 și 19 grade.

DE JOI PÂNĂ SÂMBĂTĂ, vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, caniculară în cursul după-amiezelor în sudul și sud-vestul țării. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în zonele montane, în nord și nord-est, conform ANM.