Judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi şi Constanţa se află sub atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol până la ora 14:00, în timp ce restul ţării a intrat sub informare meteo de vânt şi ninsori slabe, până miercuri seara.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi şi Constanţa rafalele de vânt vor depăşi 55 – 60 km/h şi temporar vor fi ninsori moderate cantitativ, viscolite, iar în sud-estul judeţului Constanţa vor fi precipitaţii mixte.

De asemenea, în regiunile din sudul şi sud-estul ţării, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar local în judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea şi Vrancea rafalele vor depăşi 55 – 60 km/h. În Banat, Oltenia, jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, temporar vor fi ninsori în general slabe.

Totodată, în zona municipiului Bucureşti temporar vântul va atinge 40 – 50 km/h şi vor fi intervale de timp în care va ninge slab.

"Pentru Bucureşti, caracteristica principală din punct de vedere meteorologic va fi vântul, care va sufla destul de puternic, cu până la 50 de km/h. Intensificările vântului vor fi prezente încă din această seară până miercuri, tot la orele serii. Ninsoarea va fi destul de slabă şi va cădea sporadic, din când în când. În rest, în cele două judeţe din sud-vest Caraş-Severin şi Mehedinţi şi în alte două judeţe din sud-est Călăraşi şi Constanţa, unde este emisă atenţionare Cod galben, va ninge mai consistent, iar fenomenul de zăpadă viscolită va fi mai pregnant. În acele zone, vântul va sufla şi cu 60 km/h. În cursul zilei de marţi, 17 ianuarie 2017 vom analiza datele noi pe care le vom avea şi în funcţie de acestea, vom actualiza sau nu atenţionarea sau informarea de vreme rea", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Mihai Tinu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că marţi dimineaţă, după ora 6,00, se circula în condiţii de iarnă pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

Potrivit sursei citate, pe segmentul dintre Fundulea şi Lehliu al A2 vizibilitatea este sub 100 de metri, iar între Lehliu şi Drajna vizibilitatea este scăzută sub 50 de metri din cauza viscolului.

De asemenea, Centrul INFOTRAFIC precizează că se acţionează pentru deszăpezire şi se împrăştie material antiderapant, însă din cauza vântului puternic zăpada este readusă pe partea carosabilă.

Poliţiştii rutieri recomandtă conducătorilor auto să circule cu prudenţă sporită, viteza redusă, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să se asigure temeinic la efectuarea manevrelor de schimbare a benzii de circulaţie.

Centrul INFOTRAFIC din IGPR informează că în jurul orei 7,00 circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, din cauza viscolului.

Vizibilitatea este scăzută sub 100 de metri, precizează sursa citată.

Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să nu se angajeze în depăşiri riscante, să păstreze distanta în mers şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi pe cele de ceaţă.

Administraţia Fluvială a Dunării de Jos AFDJ Galaţi a decis, marţi dimineaţa, suspendarea circulaţiei navelor maritime la bara Sulina, din cauza condiţiilor hidrometeorologice.

"În această dimineaţă, o singură navă care se afla pe Marea Neagră a primit acceptul de a intra pe canalul Sulina, circulaţia la bara Sulina fiind închisă", a declarat pentru AGERPRES directorul general al AFDJ, Dorian Dumitru.

În momentul de faţă, alte şase nave se află în ancoră în diferite zone de pe sectorul maritim al Dunării de Jos.

AGERPRES