Caracterizarea climatică prezentată, luni, 31 octombrie, de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a arătat că în primele 10 zile ale lunii noiembrie, vremea va mai păstra caracteristici de toamnă, pe când spre sfârșitul lunii se așteaptă ninsori și lapoviță.

Se va înregistra o ușoară creștere a precipitațiilor

Regimul precipitaţiilor din ultima lună de toamnă va înregistra o uşoară creştere, iar valorile termice vor marca o scădere considerabilă faţă de luna precedentă.

„În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc deseori deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în şir. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, au punctat specialiştii ANM.

Temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În același timp, în zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius. Pe când în zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii situate între 4 şi 6 grade. Respectiv, în Transilvania, nordul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, precum şi în estul Maramureşului, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

Specialiștii au mai anunțat că în zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii situate între -2 şi 2 grade Celsius, pe când în zona montană înaltă (de peste 1.500 metri) aceste valori vor coborâ sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.

„Destul de rar, aerul cald venit dinspre bazinul Mediteranei pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, valorile acestora urcând aproape de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010″, au susținut meteorologii.