ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă) informează că dintre persoanele beneficiare ale cursurilor de formare profesională, 13.107 sunt şomeri, iar 1.061 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate. 

"Cele 1.090 de cursuri gratuite începute în perioada ianuarie – septembrie 2016 sunt finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (1.088) şi din alte fonduri (2) şi vizează calificarea sau recalificarea (65,41%), dar şi iniţierea, perfecţionarea şi specializarea (34,59%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a unor categorii de angajaţi. Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta sub 25 de ani (27,42%), urmate de cele peste 45 de ani (26,61%), de cele din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (25,69%) şi de cele între 25 şi 35 de ani (20,28%). În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 50,55%, au studii medii, 34,51% studii primare şi 14,94% studii universitare", se spune în comunicat. 

Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: lucrător în comerţ (1.620), inspector/referent resurse umane (1.572), operator introducere validare şi prelucrare date (1.239), agent de securitate (1.024), bucătar (871), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (818), contabil (769), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (747), comunicare în limba engleză (634) şi lucrător în cultura plantelor (556). 

Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 12.252 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 30 septembrie 2016. 

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat recent că angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.435 de locuri de muncă vacante.

Potrivit sursei citate, în Spania sunt scoase la concurs 816 locuri de muncă, pentru muncitori necalificaţi în agricultură, şofer de camion şi maseur. În Italia sunt oferite 140 locuri de muncă pentru asistent medical generalist şi îngrijitor persoane, în Germania 126 de locuri de muncă, cele mai multe pentru asistent medical, iar în Slovacia 87. 

Tot prin intermediul reţelei EURES România, angajatorii pun la dispoziţie 80 de locuri de muncă în Austria, 60 în Marea Britanie, 30 de posturi în Malta, 25 în Republica Cehă, 20 în Slovenia, 12 în Norvegia, 10 în Bulgaria, 10 în Croaţia, şase în Finlanda, şase în Ungaria, cinci în Irlanda şi două în Luxembourg. 

AGERPRES