Un număr de 284.914 persoane au fost angajate în primele 11 luni ale anului prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), informează instituţia printr-un comunicat.
Dintre persoanele încadrate, 96.751 au peste 45 de ani, 73.053 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 65.588 au între 25 şi 35 de ani, iar 49.522 reprezintă tineri sub 25 de ani, conform comunicatului.
Potrivit sursei citate, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, respectiv 161.137. În ceea ce priveşte rezidenţa, 155.639 de persoane provin din mediul urban.
Cele mai multe persoane pentru care a fost identificat un loc de muncă au studii liceale (90.779), profesionale (70.484), gimnaziale (63.381) iar 30.761 persoane au studii universitare.
La nivel naţional, cele mai multe persoane angajate au fost în Bucureşti (19.357), respectiv în judeţele Timiş (19.184), Suceava (17.719), Neamţ (13.056) şi Hunedoara (12.835).
De asemenea, în primele 11 luni ale anului au beneficiat de asistenţă socială 619.412 persoane.