Rata şomajului la nivel naţional a fost de 5,51% la finalul lunii februarie a acestui an, în creştere cu 0,05 puncte procentuale faţă de ianuarie 2015, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Faţă de februarie 2014, rata este mai mică cu 0,33 puncte procentuale. Cei mai mulţi şomeri erau muncitori necalificaţi în agricultură, respectiv 99.707 persoane.
"În ceea ce priveşte numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, la finele lunii februarie 2015 acesta era mai mare cu 5.116 de persoane faţă de finele lunii precedente, ajungând la 498.531 de persoane. Rata şomajului înregistrat pe sexe: în luna februarie, comparativ cu luna ianuarie, a crescut rata şomajului masculin de la 6,00% la 6,05%, iar rata şomajului feminin a crescut de la 4,84% la 4,90%", informează ANOFM.
Situaţia pe grupe de vârstă arată că, la finalul celei de-a doua luni a acestui an, 64.834 şomeri aveau sub 25 de ani, 41.176 – între 25 şi 29 de ani, 110.488 – între 30 şi 39 de ani, 142.550 – între 40 şi 49 de ani, 65.159 – între 50 şi 55 de ani şi 74.324 – peste 55 de ani.
"Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (78,35 %). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 16,12% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,43%", arată documentul citat.
Cele mai ridicate niveluri ale raţei şomajului au fost atinse în judeţele: Vaslui (11,62%), Teleorman (11,43 %), Mehedinţi (10,30%), Dolj (9,57%), Galaţi (9,42%), Buzău (9,29%), Albă (9,02%), Olt (8,65%), urmate de judeţele Gorj (8,33%) şi Ialomiţa (8,28%).
Din totalul şomerilor înregistraţi, 130.186 au fost şomeri indemnizaţi şi 368.345 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 10.077 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 15.193 persoane faţă de luna precedentă.
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) din Bucureşti a înregistrat o rată a şomajului de 2,04%, la finalul lunii februarie, potrivit datelor AMOFM.
În evidenţa Agenţiei, la finalul lunii februarie din acest an erau 22.284 şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi în Bucureşti, din care 11.771 erau femei, respectiv 52,8% din total. În ceea ce priveşte numărul şomerilor indemnizaţi, acesta era de 10.605 persoane, din care 5.514 erau de sex feminin.
Referitor la şomerii neindemnizaţi, aceştia erau în număr de 11.679 persoane (6.257 femei).
Din totalul şomerilor (indemnizaţi şi neindemnizaţi), 3.545 persoane erau cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 4.054 – cu nivel de instruire liceal şi post-liceal şi 3.006 – cu nivel de instruire universitar.
Populaţia activă civilă în Bucureşti era de 1.092.700 persoane. AGERPRES