Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a transmis, vineri, că rata șomajului înregistrată în luna mai 2023 a fost de 2,88%, mai mică decât cea din aprilie 2023.
Potrivit datelor transmise, vineri, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la sfârşitul lunii mai 2023, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,88%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,04 puncte procentuale..
Care a fost numărul total de șomeri în mai 2023?
Numărul total de şomeri la finele lunii mai 2023 a fost de 225.942 de persoane, mai mic cu 3.174 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare, arată ANOFM.
„Din totalul şomerilor înregistraţi, 37.820 au fost şomeri indemnizaţi şi 188.122 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.490 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 684 de persoane faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii mai se prezintă astfel: 64.413 şomeri provin din mediul urban şi 161.529 şomeri provin din mediul rural.
Peste 107.000 de persoane șomere sunt femei
Numărul şomerilor femei la 31 mai 2023 era de 107.918 persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 118.024 de persoane. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (56.216), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (46.986), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.464).”, se arată în raportul transmis de ANOFM.
De asemenea, referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,05%).
Totodată, șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 33,52% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,73 %.
Peste 62.000 de locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 62.185 locuri de muncă la nivel naţional.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (6.004); curier (2.830); lucrător comercial (2.797); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (2.783); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (2.710); manipulant mărfuri (2.044); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.784); ambalator manual (1.761); muncitor necalificat în industria confecţiilor(1.292); ajutor bucatar (1.081);
Din cele 62.185 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 3.125 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (programator; funcţionar administrativ; inginer în diferite domenii de activitate; tehnician electronică; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală etc.),9.706 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent de vânzări; curier; conducător auto transport rutier de mărfuri; şofer autoturisme şi camionete etc), 12.128 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuș mecanic; sudor; confecţioner asamblor articole din textile; fierar betonist; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice etc.), restul de 37.226 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).