În perioada 20 – 24.02.2017, ANPC a desfăşurat o acţiune de control privind modul in care se respectă prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice.
În cadrul operaţiunii de control 340 de operatori economici au fost verificaţi, din care un număr de 113 (circa 33%) au fost constatate abateri de la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice. A fost verificată o cantitate de 15.342 kg produse alimentare ecologice, din care 1.247 kg (circa 8%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor;
ANPC a oprit definitiv de la comercializare 49 de kilograme de produse alimentare ecologice, în valoare de 666 de lei, produse improprii consumului uman.
De asemenea, s-au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale, din care 61 de amenzi au fost în valoare de 199.000 de lei şi 61 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Dintre abaterile constatate s-au găsit nereguli în ceea ce priveşte comercializarea produselor alimentare ecologice cu parametrii neconformi sau cu ambalajele deteriorate sau în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători, nereguli în ceea ce priveşte etichetarea, atribuirea calităţii de "produs ecologic/biologic" unor produse care nu se încadrau în prevederile legale privind produsele alimentare ecologice.
De asemenea, s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte lipsa înscrierii declaraţiei nutriţionale, nerespectarea condiţiilor de expunere la comercializarea, anumite produse de lactate bio fiind expuse la o temperatură diferită de temperatură impusă de producător.
În ceea ce priveşte modul de desfăşurare al promoţiilor s-a constatat că anumite produse ecologice erau la reducere, fără a oferi informaţii privind perioada în care se efectuează aceste reduceri, produse ecologice, precum ceai, ghimbir, ceai nutriţional, la promotie, fără a exista şi produsul cu preţul de referinţă pentru a putea determina beneficiul ofertei promoţionale.
De asemenea, au fost constatate abateri privind afişarea preţurilor, lipsa afişării preţurilor de vânzare, lipsa afişării preţurilor pe unitatea de măsură, neafişarea preţului într-o formă vizibilă, lizibilă, uşor de citit. Agerpres