ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor) descoperă nereguli scandaloase în supermarketurile din București. În timpul controlului, ANPC a descoperit produse alterate, mucegai și containere alimentare murdare. În urma verificărilor din Capitală, trei magazine au fost amendate.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov, sub coordonarea președintelui Autorității Națioale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a desfășurat o serie de acțiuni de verificare a modului în care operatorii economici, care comercializearză produse alimentare, respectă prevederile legale din domeniul alimentar. Verificarea a avut loc joi, 25 noiembrie.
Controlul magazinelor alimentare a fost desfășurat deoarece se ține cont de începutul sezonului sărbătorilor de iarnă, moment în care achiziția de mâncare se intensifică.
Mega Image și Carrefour, sub lupa ANPC
Au fost controlate trei magazine aparținând marilor lanțuri de retail: Mega Image din Șos. Pantelimon nr. 243 și 286 și Carrefour Market din Sos Pantelimon nr. 249 și au fost aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 45.000 lei.
Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care prevăd:
– retragerea definitivă de la comercializare a tuturor produselor alimentare cu deficiențe;
– oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării de produse;
– propunerea a câte unei sancțiuni de suspendare temporară a activității fiecărei unități verificate pe o durată de cel mult 6 luni.
Mucegai și mâncare alterată
Cele mai importante deficiențe întâlnite de comisarii CRPCR București-Ilfov au fost:
– expunerea la comercializare, în vitrina caldă (rotisor) a diferite produse tratate termică, sub tăvile de dedesubt aflându-se mucegai, rugină, precum și un strat grosier de grăsime;
– prezența, sub tăvile vitrinei de comercializare legume/fructe ambalate și vrac, în stare refrigerată, a ruginei, pe toată suprafața, precum și a unui grad avansat de uzură, mucegai;
– aceeași situație întâlnită și la vitrina raionului de pește sau la cea cu produse lactate;
– prezența, în vitrinele de patiserie și panificație sau în cele de cofetărie, a unor tăvi din inox cu strat gros de arsură, grăsimi cu particule de praf, rugină, lichid acumulat în exces cauzat de uncționarea precară a agregatelor și resturi alimentare;
– comercializarea de legume/fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare și consistență, care prezentau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice și pete;
– comercializare de produse congelate cu acumulare de gheață în ambalaj sau arsuri de congelare;
– utilizarea unor agregate de gătire neigienizate corespunzător, cu urme de arsuri, rugină, baie de prăjire cu utilizare excesivă, cu culoare modificată.
„Nicio zi fără curățenie!”, noua deviză ANPC
Mihai Culeafă a declarat că pe timpul președinției sale la ANPC, noua deviză va fi „Nicio zi fără curățenie”!
„Nicio zi fără curățenie! Aceasta va fi noua deviză a ANPC atâta vreme cât voi fi președintele acestei instituții. Este inadmisibil ca unii operatori economici să folosească sănătatea românilor pe post de monedă de schimb pentru profituri. Vreau să se înțeleagă foarte clar faptul că nu mai acceptăm să găsim în continuare praf, rugină, fructe stricate, vitrine neigienizate…mizerie care să pună în pericol sănătatea consumatorilor!”, a declarat președintele ANPC, Mihai Culeafă.