Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat în primele șase luni ale acestui an, amenzi în valoare de 2,4 milioane lei, ca urmare a abaterilor constatate în magazinele de tip supermarket, hipermarket şi cash&carry, potrivit unui raport al instituției.
Din cele 645 de amenzi aplicate, cele mai multe au fost date magazinelor Rewe România, Real Hipermarket România, Carrfour România, Kaufland România, Mega Image, Artima, SC Profi Rom Food, SC Billa România, Auchan și Metro Cash&Carry.
În ceea ce priveşte reclamaţiile consumatorilor din acest an, 1.033 vizează produsele achiziţionate din magazinele de tip supermarket, hipermarket şi cash&carry. Dintre aceste reclamaţii, 51% au fost întemeiate, iar 34% au fost rezolvate amiabil. Cele mai multe reclamaţii au vizat produsele şi serviciile Carrefour, Kaufland, Real, Auchan, Rewe, Penny Market și ale magazinelor de bricolaj Dedeman și Praktiker.
„Echipele ANPC vor face, în septembrie, mai multe controale la producătorii de produse din carne pentru a vedea exact conţinutul produselor oferite consumatorilor, dacă acesta corespunde cu ce este înscris pe etichetă’, a spus Constantin Cerbulescu, președintele ANPC.
Inspectorii ANPC au controlat, în iulie un număr de 604 operatori economici care îmbuteliau sau vindeau ape minerale naturale, de izvor şi apă de masă, cărora le-a dat amenzi în valoare de 697.000 de lei. Ca urmare a deficienţelor constatate, inspectorii au dispus retragerea definitivă de la comercializare a 27.000 de litri de apă minerală naturală şi de izvor, în valoare de 444.199 de lei. De asemenea, inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară de la comercializare a peste 4,510 milioane de litri de apă minerală naturală, de izvor şi apă de masă, în valoare de 5,51 milioane lei. Acești agenți economici au fost în număr de 400 și au fost amendați cu 697.000 lei, în total.