ANPC a aplicat amenzi de 500.000 de lei unor furnizori de energie electrică

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a informat miercuri că, în intervalul 23 septembrie – 4 octombrie, a desfășurat acțiuni de verificare la nivel național. Acestea au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la prestarea serviciilor de furnizare a energiei electrice, fiind parte integrantă dintr-o tematică specifică de control.

În cadrul controalelor, au fost verificați 111 operatori economici, dintre care 39 au fost găsiți cu abateri. Totodată, au fost analizate 187 de contracte și servicii, iar în cazul a 56 dintre acestea s-au constatat nereguli.

Ca urmare a acestor constatări, autoritățile au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare totală de 518.000 de lei. De asemenea, au fost dispuse șapte măsuri corective, care au inclus remedierea aspectelor neconforme de pe site-uri și încetarea practicilor comerciale incorecte.

”Aceste acţiuni de control subliniază angajamentul ferm al ANPC de a proteja drepturile consumatorilor în relaţia cu furnizorii de energie. Este inacceptabil ca interesele economice ale consumatorilor să fie afectate de astfel de practici. Vom continua să veghem asupra corectitudinii furnizării serviciilor esenţiale, asigurându-ne că legislaţia este respectată şi abaterile sancţionate”, a declarat Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC.

Sebastian Hotca
Sebastian Hotca (SURSA FOTO: YouTube, Tribuna Consumatorilor)

Neregulile identificate

Potrivit ANPC, principalele deficiențe identificate au fost următoarele:

  • neemiterea facturilor conform prevederilor contractuale agreate;
  • omiterea specificării în ofertă a perioadei de facturare și a modalității de acceptare a acesteia;
  • informarea insuficientă a consumatorilor în legătură cu prețul final, acesta fiind comunicat exclusiv pe site, în mediul online, sau fără a clarifica dacă include sau nu taxele aferente;
  • practici comerciale incorecte, precum promovarea prețului energiei electrice ca fiind un „preț avantajos”;
  • nerespectarea obligațiilor contractuale privind emiterea facturilor pentru energia electrică consumată, justificând întârzierile prin blocaje în sistemele informatice.

De asemenea, au fost identificate și alte deficiențe, printre care:

  • omiterea menționării periodicității de citire a indexului contorului în contractele prosumatorilor, necesară pentru facturarea bazată pe consumul efectiv de energie electrică;
  • neemiterea facturilor lunare către prosumatori;
  • încălcarea termenului de 30 de zile pentru informarea consumatorilor cu privire la modificările care pot apărea pe durata contractului;
  • lipsa informării consumatorilor despre dreptul de retragere din contract;
  • erori în emiterea facturilor, care au dus la prejudicierea intereselor economice ale consumatorilor;
  • probleme legate de parametrii de calitate ai energiei electrice furnizate;
  • comportament incorect față de consumatori, prin facturarea unor servicii de furnizare a energiei electrice care nu au fost prestate.