În această perioadă, echipe ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor, Ialomița, Dolj, Bacău,Vrancea, Ilfov, Sibiu și Hunedoara – care au făcut parte din structura special constituită,
Comandamentul Litoral 2023– aflate sub coordonarea președintelui ANPC, Horia Constantinescu și a vicepreședintelui Mihai Culeafă, au controlat 101 operatori economici care activează în stațiunile de pe malul Mării Negre, precum și pe cele aflate în perimetrul de desfășurare a festivalurilor organizate aici.
Activitatea a fost oprită la 6 societăți
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de amenzi contravenționale în valoare totală de 525.000 lei și 83 de avertismente,
Oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru produse în valoare totală de circa 45.000 lei,
Oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, în cazul a 6 operatori economici.
”Reînceperea unui sezon de vacanță nu trebuie comparată cu renașterea păsării Pheonix, cu toate că unele locații par ca după bombardamente, nu foc!
PE LITORAL EXISTĂ LOCAȚII SPECTACULOASE! Investiții majore, gestionate perfect!
Trist este că nu există nicio determinare de a recostrui din temelii și de a aduce la nivel de top întregul litoral. Afacerea de baracă pare mai puternică!
Continuăm lupta și, la un moment dat,sper să se înțeleagă că vrem binele turismului și turistului!” a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Operatorii economici a căror activitate a fost oprită temporar sunt: Onfix Market SRL, August Food SRL, Alindor Gabicris SRL, Palmeyra Events SRL, Soft Ice SRL, Street Yum SRL
Cele mai importante abateri constatate:
– folosirea la preparare a unor ingrediente diferite față de cele înscrise în meniu sau fără a avea traducerea în limba română a informațiilor, pe etichete
– folosirea la preparare a unor ingrediente cu data limită de consum depășită
– utilizarea unor materii prime fără informații privind data de decongelare sau cea de producție
– decongelarea produselor la temperatura ambientală
– folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu pete de rugină în exterior
– prepararea și comercializarea unor produse alimentare fără a avea protecție față de mediul înconjurător, riscând contaminarea acestora
-nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor
-neafișarea în listele meniu a ingredientelor conținute de preparate
-utilizarea unor cântare neomologate
– folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale,nerecomandate în alimentația publică sau a unor instrumente de servire neprotejate individual (paie neambalate, în zona de bar)
– utilizarea unor coșuri de gunoi fără capac și pedală de acționare, aceasta ducând la contaminarea preparatelor.