Cetelem a fost amendată de ANPC cu 60.000 de lei pentru că a modificat unilateral condiţiile contractuale

ANPC a efectuat o inspecție la BNP Paribas Personal Finance SA Paris, sucursala din București.

Amintim că BNP a transmis în 2023 că își va întrerupe activitățile în România pentru divizia de consumer finance, Cetelem.

În urma acestei acțiuni de control, ANPC a impus o amendă în valoare de 60.000 de lei.

Conform unei declarații emise de ANPC, în urma unei evaluări selective a unor contracte, inspectorii ANPC au constatat o discrepanță între declarația referitoare la condițiile de încheiere a operațiunilor din România și procedura aplicată ulterior, care a implicat modificarea unilaterală a condițiilor contractuale.

Mai concret, conform anunțului privind statusul liniilor de credit asociate cardului de credit, acordate până la 15 iunie 2023, Cetelem a planificat o abordare treptată. Ea era bazată pe data expirării contractelor de credit.

Reprezentanții operatorului au precizat că, din prima zi a anului, 1 ianuarie 2024, nu vor mai prelungi contractele de credit cu liniile de credit și cardul de credit asociat care ajung la termen între ianuarie și aprilie 2024.

Ei anunțau că vor notifica clienții cu două luni anterior expirării contractului.

Conform informațiilor furnizate de către Cetelem, la data de 31 decembrie 2023, numărul total al liniilor de credit asociate cu cardul era de 176.488.

anpc
ANPC / SURSA FOTO: Facebook, ANPC

Protecţia Consumatorilor a descoperit anumite nereguli

Potrivit ANPC, operatorul a comunicat consumatorilor modificări ale prevederilor contractuale prin notificări, indicând prelungirea Contractului de credit cu liniile de credit și cardul atașat în ceea ce privește condițiile de rambursare, în loc să înceteze prelungirea contractelor de credit cu liniile de credit și cardul de credit atașat.

Consumatorii sunt încă obligați să plătească dobânda și toate celelalte costuri asociate, cu excepția dreptului de a folosi linia de credit.

„Ca atare, echipa de control ANPC a constatat faptul că Cetelem a încălcat prevederile legale în vigoare şi a aplicat operatorului economic o amendă contravenţională în valoare de 60.000 lei, precum şi măsura complementară prin care a dispus alinierea tuturor contractelor similare, în conformitate cu prevederile legale în termen de 30 zile, respectiv prelungirea perioadei contractuale să se facă doar după încheierea actelor adiţionale aferente între părţi, acceptate de consumatori, prin care să se stabilească fără echivoc în ce condiţii se vor derula respectivele contracte şi pe ce perioadă”, aflăm din comunicatul ANPC.