Ca în fiecare an, Paștele vine nu doar cu liniște pentru români, ci și cu griji. Anul acesta, grijile sunt vizibil mai mari în condițiile în care românii vor plăti mai mult față de a nii trecuți, cu aproape dublu, pentru a pune pe masă tradiționalele bucate ale Sfintei Sărbători.
Horia Constantinescu, Șeful ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) a declarat că, după estimările sale, românii vor plăti dublu față de anii trecuți pentru masa de Paște.
„Anul acesta, masa de Paște pare să coste de două ori mai mult decât cea din anii trecuți”, a spus șeful ANPC. la B1 TV. Horia Constantinescu a vorbit despre controalele pe care le-a făcut Autoritatea la comercianți și a dat câteva sfaturi pentru cumpărători.
Vânzătorii profită foarte mult
„Din păcate, lucrurile acolo unde consumatorii se așteaptă să fie mai sigure, printr-o relație mult mai apropiată cu producătorul, nu au stat foarte bine la ultimele acțiuni de control. Am verificat câteva dintre piețele cele mai mari din București.
Am depistat carcase de miel – sperăm, că neavând toate documentele, acel animal putea fi, spun în glumă, absolut orice – cărate și depozitate în condiții greu de imaginat, la temperaturi total nepotrivite, prezentând un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
Din păcate, se profită foarte mult în ultima perioadă, în zona spațiilor comerciale agro-alimentare, de faptul că azi consumatorii nu-și mai permit așa mult ca-n anii precedenți și atunci un produs transportat, tranșat și depozitat necorespunzător generează cheltuieli mult mai mici și poate fi oferit la un preț mult redus decât cele gestionate cum trebuie.
Noi credem că trebuie să-i ferim pe consumatori. De asta acțiunile de control de amploare din ultimele zile au vizat piețele Crângași, Drumul Taberei, Obor, că acolo se duc consumatorii să cumpere și a fost nevoie de aplicarea de sancțiuni de câteva multe sute de mii de lei și de retragerea de la comerializare a unor cantitați impresionante”, a declarat Horia Constantinescu, în cadul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Acesta a precizat apoi că pe responsabilii de piețe nu-i amendează ANPC deoarece nu intră în sarcina lor.
Recomandări pentru cumpărători
Întrebat la ce trebuie să fie atenți oamenii când cumpără diverse produse, nu doar cele din carne, Constantinescu a explicat:
„În primul rând la condițiile de prezentare, sunt cele pe care le vede consumatorul la primul contact. Să înțeleagă că la nivelul legumelor și fructelor e greu de imagiant că o persoană deseori mai bine îmbrăcată decât consumatorul e și producător.
Sunt mulți falși producători, din păcate, în marea majoritate a piețelor din România, lucru demonstrat de ANPC. Am făcut verificări până la pretinsele locuri de plantare a acelor legume. Foarte multe certificate de producător nu mai reflectă de mult realitatea. (…) Sfătuim să fie atenți și la condițiile de depozitare”.