Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu susţine modificarea Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, informează, marţi, instituţia.
În cadrul Comisiei Juridice, de Disciplină şi Imunităţi din cadrul Camerei Deputaţilor se află în dezbatere Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea acestei legi. Principala modificare a actului normativ prevede ca, în cazul în care instanţa de judecată constată existenţa clauzelor abuzive în contracte, hotărârea pronunţată să se aplice doar contractului supus judecăţii faţă de prevederea actuală care stabileşte că 'Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale'.
Dacă ar fi aprobată, această modificare ar avea impact negativ şi asupra proceselor în curs de soluţionare aflate pe rolul instanţelor de judecată în care ANPC este parte şi în care au fost solicitate eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele similare aflate în derulare. ANPC are pe rolul instanţelor de judecată 34 de dosare.
Un alt aspect îl reprezintă modificarea care stabileşte că, 'în cazul în care contractul nu mai produce efecte după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, partea pentru care contractul a devenit imposibil de executat este îndreptăţită să ceară încetarea contractului', faţă de prevederea actuala conform căreia doar 'consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului'.
'ANPC nu susţine proiectul de modificare a Legii nr. 193/2000, deoarece acesta, pe de o parte, scade gradul de protecţie al consumatorilor, iar pe de altă parte, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, respectiv prin dezavantajarea părţii contractuale vulnerabile, consumatorul. Consumatorul se află, din start, pe o poziţie de inferioritate faţă de comerciant având în vedere că nu are resursele acestuia, pornind de la expertiză, resurse financiare şi nici posibilitatea reală de negociere, având în vedere că în fapt clauzele contractuale sunt standardizate şi sunt elaborate de comerciant. ANPC va face tot ceea ce îi stă în putere, din punct de vedere legislativ, pentru a împiedica adoptarea acestor modificări', a spus Marius Dunca, preşedinte ANPC.
AGERPRES