Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a amendat cu 10.000 lei compania Termoenergetica, în urma unor controale realizate recent.
Protecția Consumatorilor a amendat compania Termoenergetica
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a desfășurat, în perioada 28 – 29 decembrie, acțiuni de control la Compania Municipală Termoenergetica București SA, pentru a verifica motivele nerezolvării celor 31 de reclamații ale unei asociații de proprietari din sectorul 3 al Capitalei, deși în baza de date a companiei figurau ca fiind rezolvate, precum și pentru faptul că aceasta nu furnizează agentul termic la temperatura din contract, respectiv 55 – 60 grade C.
Acțiunile au fost efectuate ca urmare a unor sesizări primite de către CPCMB de la consumatori.
Ca urmare a neregulilor constatate, Termoenergetica a fost sancționată contravențional cu suma de 10.000 lei și a fost dispusă măsură de restituire a contravalorii serviciului neprestat, recalcularea acestui cuantum urmând a se face conform clauzelor contractuale.
„În ceea ce privește sesizările depuse de consumatori, în momentul de față, situația constatată de comisari în teren este următoarea:
– în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidențiindu-se în factura din luna decembrie
– în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetățeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametrii, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul deși a fost livrată în parametrii, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situație în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului. Reprezentanții Termoenergetica declară că zona vizată, Tineretului, este alimentată fie de CET Sud, fie de CET Progresul, ale căror arii de acțiune fiind întinse, nu există posibilitatea asigurării parametrilor corespunzători”, arată Protecția Consumatorilor.
Din cele 6 CET -uri din București, în prezent sunt functionale doar 4. În acest moment, la sesizarea asociației de proprietari din Sectorul 3, reprezentanții Termoenergetica SA au început acțiuni de remediere a disfuncționalităților, precizează sursa citată.
ANSVSA, peste 900 de amenzi în valoare totală de peste 5,5 milioane lei doar în luna decembrie
În perioada 8 – 30 decembrie Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea controalelor oficiale cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au realizat 13.057 de controale, în urma cărora au fost aplicate 910 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 5.560.800 de lei.
Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Totodată, au fost reţinute 15.370 de kg de produse de origine animală şi au fost emise 10 ordonanţe de suspendare a activităţii, precum şi 15 ordonaţe de încetare a activităţii.
Toate produsele neconforme au fost dirijate către unităţi de neutralizare, pentru a fi distruse, potrivit comunicatului de presă al ANSVSA.
Principalele neconformităţi identificate şi sancţionate au fost:
– Nedemonstrarea trasabilităţii materiilor prime din carne de porc;
– Depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Produse expirate;
– Spaţii neidentificate şi supraaglomerate;
– Comercializarea produselor fără respectarea condiţiilor de temperatură;
– Grafice de temperatură parţial completate;
– Nerespectarea frecvenţei stabilite de transmitere a probelor din programul de autocontrol.
Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, ANSVSA precizează că pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului instituţiei – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.