Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor sprijină, prin intermediul Direcției de Insolvență Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizați de actul normativ, cât și prin sprijinirea activității Comisiilor Teritoriale ce se regăsesc la nivelul fiecărui județ al țării.

Conform prevederilor legale, Comisia de insolvență este alcătuită din reprezentanții următoarelor instituții: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ANPC și ai Oficiului  Național al Registrului Comerțului – Direcția Buletinul procedurilor de insolvență.

Consiliere gratuită şi îndrumare de specialitate pentru aceste persoane

Consumatorii beneficiază de consiliere gratuită și îndrumare de specialitate pentru întocmirea dosarului de deschidere a procedurii de insolvență pentru persoanele care îndeplinesc următoarele criterii:

  1. Au datorii neachitate de cel puțin 90 de zile;
  2. Au datorii atât de mari încât valoarea lor totală depășește valoarea tuturor bunurilor aflate în proprietatea sa (cel puțin 15 salarii minime brute pe economie, 2.230lei x15= 33.450lei);
  3. Nu au alte surse de venit și au o situație financiară iremediabil compromisă.

Dosare de insolvență ce vizează toate cele trei forme de redresare financiară a debitorului

De asemenea, menționăm faptul că la acest moment, există, în derulare, dosare de insolvență ce vizează toate cele trei forme de redresare financiară a debitorului, respectiv:

  1. Procedura simplificată de insolvență;
  2. Insolvenţa pe baza planului de rambursare;
  3. Lichidare de active.

Le recomandăm persoanelor interesate să acceseze site-ul www.anpc.ro – secțiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook “Insolvenţă Persoane Fizice” sau să se adreseze direct personalului specializat din locațiile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor pentru detalii și informații suplimentar, precizează Eduardt Cozminschi, preşedintele ANPC.