"Avem în vedere o reorganizare a activităţii autorităţii la nivel de regiuni, comisarii vor avea uniforme standard, iar maşinile Autorităţii şi cele de la vor fi inscripţionate cu <<Protecţia Consumatorilor>>", a declarat preşedintele ANPC şi a subliniat că agenţii economici vor şti astfel că sunt controlaţi de către adevăraţii reprezentanţii ai instituţiei.
În acest context, Constantin Cerbulescu a reamintit că unii agenţi economici au fost victimele unor acţiunilor ilegale de control realizate de către falşi comisari ai ANPC care, conform informaţiilor primite de la Poliţie, susţineau că sunt membri ai unor organizaţii neguvernamentale de protecţia consumatorilor.
Referindu-se la reorganizarea ANPC, secretarul de stat Constantin Cerbulescu a arătat că acum doi ani funcţionau 12 comisariate regionale, 41 de comisariate judeţene, plus municipiul Bucureşti şi că în prezent există doar cele 42 de unităţi judeţene şi la nivelul Capitalei.
"Prin această nouă reorganizare, în primul rând vom reduce numărul funcţiilor de conducere. Din cele 45 câte sunt acum vor rămâne doar 16, cel mult 18", a precizat preşedintele ANPC.
Acesta a subliniat că va fi redus doar numărul funcţiilor de conducere şi nu numărul angajaţilor, mai ales că, doar într-un singur an, din ANPC au plecat 128 de oameni.
"Vorbim doar despre reducerea de funcţii de conducere pentru că aceia care sunt funcţionari publici sper să avem posibilitatea să-i menţinem în structura noastră şi să lucreze în funcţii de execuţie", a afirmat preşedintele ANPC.
Prin reorganizarea ANPC, structurile teritoriale vor avea mai multe competenţe din punctul de vedere al activităţii proprii. De altfel, ca un prim pas în această direcţie, structurilor din teritoriu li s-a şi dat recent posibilitatea să-şi stabilească singure tematicile de control la nivel de judeţ sau de regiune.
Preşedintele ANPC s-a mai referit şi la necesitatea măririi numărului de angajaţi – "atunci când situaţia economică a României o va permite" – şi a dat ca exemplu Maramureşul unde sunt doar şapte comisari pentru controla un întreg judeţ.
"Dacă am putea să aducem înapoi cel puţin o sută de persoane, ar fi foarte bine", a mai spus secretarul de stat Constantin Cerbulescu.
În prezent, ANPC are în total 707 de angajaţi, plus un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. În Bucureşti lucrează circa o sută de persoane, dintre care jumătate pentru Direcţia ‘Metale preţioase’. Alte 600 de persoane activează în structurile teritoriale ale ANPC din ţară.
SURSA: Agerpres