ANPC verifică furnizorii de energie termică din toată țara
Într-un comunicat de presă transmis joi, ANPC a anunțat că, la dispoziția președintelui instituției, Cristian-Victor Popescu Piedone, se desfășoară în această perioadă o acțiune de control la nivel național. Obiectivul principal al acțiunii este verificarea respectării prevederilor legale referitoare la furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori. Acesta a fost demarată pentru a asigura calitatea serviciilor și conformitatea cu normele legale în vigoare.
Au fost verificați 32 de operatori economici din 25 de județe ale țării, iar abateri au fost identificate la 5 dintre aceștia, a precizat sursa citată.
Potrivit ANPC, în urma verificărilor efectuate până în prezent, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei și 3 avertismente. În plus, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost impuse și 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate. Autoritatea a mai precizat că, până la finalizarea acțiunii de control, programată pentru 21 februarie 2025, se estimează că valoarea amenzilor aplicate va crește semnificativ.
Potrivit instituției, au fost efectuate controale la 212 puncte termice, precum și la diverse unități locative, instituții de învățământ, spitale și săli de sport, pentru a verifica respectarea reglementărilor legale.
![Cristian Popescu Piedone](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2024/04/Cristian-Popescu-Piedone-scaled-e1713209945374-1200x676.jpg)
Principalele abateri constatate
Iată principalele abateri constatate:
- neasigurarea agentului termic şi a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislaţie şi de contractele încheiate cu beneficiarii;
- neîncadrarea în diagrama de reglaj;
- sisteme de distribuţie a agentului termic cu componentedeteriorate/uzate/lipsă;
- lipsa notificării de către furnizori cu 30 zile înainte de intrarea în vigoare a modificării tarifelor.
De asemenea, au fost solicitate contractele încheiate cu beneficiarii, pentru a verifica respectarea clauzelor contractuale, precum și documentele care atestă efectuarea verificărilor metrologice pentru aparatele de măsurare aflate atât în punctele termice, cât și în unitățile locative, la punctele de delimitare.
Au fost emise 52 de invitații, iar încheierea documentelor de control va avea loc după finalizarea verificărilor.
”Consumatorul nu trebuie văduvit nici măcar cu un leu. În caz contrar, acesta trebuie despăgubit, fie de agentul economic, fie prin ajustarea facturii, astfel încât să fie eliminate costurile pentru serviciile neconforme cu legislaţia în vigoare pe care agentul economic este obligat să o respecte ad literam!” , a declarat șeful ANPC, Cristian-Victor Popescu Piedone.