Dintre aceşti furnizori, 19 sunt persoane fizice, care trebuie să cumpere câte unul sau două certificate verzi fiecare. 

Cele mai multe certificate verzi trebuie achiziţionate de Electrica Furnizare, respectiv 2,89 milioane, urmată de Enel Energie Muntenia – 1,16 milioane, E.ON Energie – 1,13 milioane şi Enel Energie – 1,12 milioane de certificate verzi. 

Pentru a încuraja energia din surse regenerabile, producătorii primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de energia propriu-zisă. Furnizorii de energie sunt obligaţi să achiziţioneze o anumită cotă de certificate verzi, în funcţie de cantitatea de electricitate tranzacţionată. În final, aceste certificate verzi sunt transferate în factura plătită de consumatori. 

Puterea instalată a producătorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.741 de MW, la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor centralizate de Transelectrica. 

Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 2.963,35 de MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.350,14 de MW, microhidrocentrale de 321,76 de MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 106 MW. 

Doar proiectele care au fost puse în funcţiune până la 31 decembrie 2016 beneficiază de această schemă de sprijin. Conform Transelectrica, la finele anului trecut erau înregistraţi 765 de producători de energie regenerabilă, astfel că doar aceşti operatori economici vor mai primi certificate verzi. 

Factura la energie electrică a consumatorilor casnici va creşte cu 30 de bani pe lună, odată cu reforma care va avea loc în acest an în domeniul energiei regenerabile, arată datele postate pe site-ul Ministerului Energiei, cu privire la perspectivele pentru 2017 ale sectorului de energie verde. 

"Impactul în factura consumatorului casnic va creşte cu aproximativ 30 de bani pe lună. La nivelul unui an, asta înseamnă o creştere a impactului în factură de la 42 lei/MWh, la aproximativ 47 lei/MWh. Această măsură este menită să aducă un echilibru între efortul suportat de consumatorul final şi sprijinul acordat producătorilor de energie din surse regenerabile", menţionează sursa citată.

AGERPRES