ANRE a aplicat amenzi în valoare de 2,4 milioane de lei pentru depăşirea perioadei de citire a contoarelor

economisire energie

SURSA FOTO: Dreamstime

ANRE anunță că a aplicat amenzi în valoare de 2,4 milioane de lei pentru depăşirea perioadei de citire a contoarelor. De asemenea, instituția va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia orice încălcări care afectează consumatorii.

Preşedintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriţă, a declarat, joi, 19 ianuarie, că instituţia pe care o reprezintă a aplicat, din nou, amenzi contravenţionale operatorilor reţelelor de distribuţie a energiei electrice. Amenzile au ajuns până la 2,4 milioane de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru depăşierea frecventă a perioadei de 3 luni în care trebuie citite contoarele, a precizat ANRE.

Operatorii de distribuţie verificaţi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale

Autoritatea a informat că în urma desfășurării acțiunilor de control, „inspectorii au constatat depăşiri frecvente a intervalului de 3 luni pentru citirea indexului grupului de măsurare a energiei electrice”.

„La sfârşitul anului 2022 am dispus acţiuni de control inopinate la operatorii de distribuţie a energiei electrice, prin care am verificat modul de îndeplinire a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare a energiei electrice la un interval de timp care nu trebuie să depăşească 3 luni, în cazul clienţilor casnici, aşa cum prevede art. 45 alin. (10) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. În urma finalizării acţiunilor de control, inspectorii au constatat depăşiri frecvente a intervalului de 3 luni pentru citirea indexului grupului de măsurare a energiei electrice, toţi operatorii de distribuţie verificaţi fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale.”, a afirmat, joi, 19 ianuarie, Dumitru Chiriţă, citat într-un comunicat de presă transmis de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

ANRE va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale

Conform documentului transmis s-au aplicat următoarele amenzi:

E-Distribuţie Muntenia 400.000 lei
E-Distribuţie Banat 400.000 lei
E-Distribuţie Dobrogea 400.000 lei
Distribuţie Energie Electrică România 400.000 lei
Distribuţie Energie Oltenia 400.000 lei
Delgaz Grid 400.000 lei

Instituţia a adăugat că va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia orice încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

„Fac precizarea că începând cu data de 16.12.2022, amenda contravenţională pentru nerespectarea de către operatorul de distribuţie a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare al clientului final casnic la un interval de timp de maximum 3 luni s-a modificat şi este cuprinsă între 100.000 lei şi 1.000.000 lei. Amenzile contravenţionale aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.”, a precizat președintele ANRE, Dumitru Chiriţă.