Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în ședința de joi prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, ajustarea pentru clienții casnici fiind în medie cu 2%, cu începere de la 1 aprilie 2017.
"La stabilirea preturilor reglementate s-au avut in vedere prevederile metodologiei aprobată prin Ordinul ANRE 182/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, în concordanță cu prevederile OUG 64/2016, potrivit căreia, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de proveniență internă se vor vinde pe piața concurențială, inclusiv pentru clienții casnici, fără stabilirea unui preț de vânzare", se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Chiar dacă producția internă de gaze naturale este liberalizată, ANRE are în continuare obligația de a stabili prețuri reglementate pentru clienții casnici și, astfel, de a monitoriza evoluția pieței concurențiale de gaze naturale.
"Menționăm că, în prezent, orice client casnic are opțiunea de a rămâne în piața reglementată de gaze naturale – în care furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată și la preț reglementat, ambele stabilite de ANRE sau de a trece în piața concurențială – în care furnizorul vinde gaze naturale clientului final la prețul și în condițiile comerciale de furnizare convenite cu acesta, prin negociere sau, după caz, la prețul și condițiile comerciale din oferta-tip pentru care respectivul client final a optat", informează comunicatul citat.
Tot în sedința de astăzi, au fost aprobate tarifele de distributie la Distrigaz Sud Retele, in scadere, in medie, cu 4,16%.
Solicitarea de aprobare a tarifelor de distributie pentru Delgaz Grid (fost E.On Distributie) se află, în prezent, în analiză în cadrul autorității.
Ministerul Energiei a anunţat joi că de la 1 aprilie, piaţa gazelor naturale se liberalizează conform OUG nr.64/2016, chiar dacă au existat unele adrese în Parlament potrivit cărora acest process ar fi putut fi amânat. Impactul la populaţie va fi de 1-2%, a declarant recent şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, o decizie a Autorităţii urmând să fie luată în decursul zilei de astăzi sau cel târziu mâine.
Conform unui comunicat al Ministerul Energiei, reprezentanţii instituţiei au purtat mai multe discuţii la nivelul Guvernului, Parlamentului şi Comisiei Europene în urma cărora au decis ca liberalizarea va intra în vigoare de la 1 aprilie 2017.
”Am analizat toate observaţiile si nu au fost identificate argumente tehnice suficiente pentru ca România să amâne din nou un proces care ar fi trebuit implementat încă din 2007, anul intrării ţării noastre în Uniunea Europeană, existând în schimb o serie de riscuri”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei.