Aceasta după ce, marţi, Răzvan Nicolescu, consultant în cadrul Deloitte România şi fost ministru al Energiei a declarat, în cadrul unei conferinţe, că, în ANRE, prea puţini oameni îşi fac treaba, deşi există mai mulţi angajaţi decât în trecut. "În ANRE sunt 300 de oameni, dar lucrează 30. Până acum erau 200 şi lucrau 30, iar acum sunt 300 şi lucrează tot 30", a precizat Nicolescu, citat de Agerpres. 

"Suntem surprinşi de atacurile repetate ale reprezentanţilor companiei Deloitte România la adresa instituţiei noastre, asupra capacităţii Parlamentului de a legifera şi semnalăm că acestea pot afecta integritatea şi autonomia ANRE, printr-o acţiune mediatică, cu atât mai mult cu cât instituţia este angrenată în finalizarea procesului de liberalizare totală a pieţei de energie electrică şi a celei de gaze naturale. Considerăm că exprimarea în spaţiul public a unor afirmaţii nefondate privind activitatea şi angajaţii ANRE constituie o formă de presiune asupra instituţiei noastre şi că aceste opinii pot fi reflecţia unor posibile interese ale operatori economici reglementaţi care au încheiat contracte pentru servicii de consultanţă cu Deloitte Romania", se arată în comunicatul ANRE. 

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a trecut încă de la înfiinţare (1999) şi până în octombrie 2012 prin mai multe forme de organizare şi funcţionare. Independenţa deplină a ANRE s-a realizat în octombrie 2012, prin efortul comun al Parlamentului şi al Guvernului României, care şi-a asumat transpunerea celui de-al treilea pachet legislativ din sectorul energiei, care statuează în mod explicit existenţa unei autorităţi de reglementare independente, nesubordonată politic, care să nu accepte instrucţiuni în actul de reglementare de la nicio entitate publică sau privată, capabilă să creeze un cadru de reglementare transparent şi nediscriminatoriu pentru dezvoltarea unor pieţe concurenţiale funcţionale de energie electrică şi de gaze naturale, potrivit Agerpres. 

"Cu sprijinul Parlamentului României, după doi ani de discuţii cu toate instituţiile implicate şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, prin Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi Legea organizării şi funcţionării ANRE nr.160/2012, Autoritatea a căpătat o autonomie specifică unei autorităţi de reglementare, cu atribuţii şi competenţe similare celorlalte autorităţi din statele europene. Apreciem că, în decursul ultimilor 3 ani şi jumătate, prin elaborarea de către specialiştii ANRE a peste 4.500 de acte de reglementare (ordine şi decizii), în conformitate cu obligaţiile ce derivă din legislaţia primară şi cea europeană, instituţia noastră şi-a validat misiunea conferită prin lege, acest fapt fiind confirmat de evaluările de ţară ale Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale", se mai arată în comunicat. 

"Afirmaţiile superficiale şi nejustificate asupra activităţii şi angajaţilor ANRE pot conduce nu numai la decredibilizarea instituţiei, dar şi la afectarea actului de reglementare, punându-se la îndoială modul în care ANRE îşi îndeplineşte misiunea conferită prin lege, aceea de a crea şi aplica sistemul de reglementări, necesar funcţionării pieţei energiei electrice, energiei termice în cogenerare şi gazelor naturale", au adăugat angajaţii ANRE.