Micii producători de energie regenerabilă vor avea în curând posibilitatea să furnizeze electricitate în reţea şi să compenseze factura emisă de furnizorul lor, la zece ani de la apariţia unei legi care le promitea persoanelor fizice acest lucru.
Afirmaţia a fost făcută marţi de Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, pe teme energetice.
"În Legea 220/2008, deci într-o lege aprobată acum zece ani, exista o prevedere că pentru producătorii casnici de energie regenerabilă se vor aproba nişte scheme de sprijin. Principala barieră în calea acestei scheme de sprijin a fost legislaţia fiscală. Încă din 2009 – 2010, am început discuţiile cu Ministerul Finanţelor pentru a găsi soluţii pentru aceşti mici producători şi am eşuat", a spus oficialul ANRE.
Între timp, legislaţia a fost modificată, iar OUG 24/2017, care modifică Legea 220, a venit cu câteva obligaţii pentru Ministerul Finanţelor privind modificarea legislaţiei în favoarea micilor producători, lucru care nu s-a întâmplat.
"Însă, de la începutul acestui an, am iniţiat discuţii mai intense cu Ministerul Finanţelor şi, spre bucuria mea, am găsit soluţii relativ repede. Practic, sunt trei subiecte care au fost discutate şi, sper eu, lămurite, în cadrul dezbaterilor privind Legea de aprobare a OUG 24", a arătat Nagy-Bege, potrivit Agerpres.
Primul aspect se referă la faptul că un producător mic, casnic, nu va fi nevoit să se autorizeze pentru a genera electricitate.
"În Parlament va fi inclus în lege un articol prin care se exceptează aceşti mici producători de la obligaţia de a se autoriza pentru această activitate", potrivit oficialului ANRE.
A doua problemă a fost modul de impozitare, însă aici lucrurile nu sunt încă foarte clare. Din declaraţia lui Nagy-Bege reiese doar că Ministerul Finanţelor s-a angajat să informeze în curând micii producători dacă şi cât vor plăti impozit pe venit din această activitate.
"Ministerul Finanţelor a spus că este o decizie de oportunitate dacă aceste persoane fizice ar putea să fie exceptate de la plata impozitelor pe veniturile realizate din activitatea de producţie de energie electrică. Nu ştiu dacă în lege va fi scris că vor fi exceptaţi sau va fi o decizie a Ministerului Finanţelor, important este că, chiar dacă nu se exceptează de la plata impozitelor, Ministerul Finanţelor a găsit şi va implementa o normă de impozitare a acestor persoane. Important este să fie clar pentru toată lumea dacă plăteşte sau nu impozit şi, dacă plăteşte, în ce formă şi în ce cuantum", a arătat vicepreşedintele ANRE.
Al treilea subiect fierbinte a fost regimul de TVA.
"Există o decizie a Curţii Europene de Justiţie, care obligă toţi producătorii casnici de energie electrică din Europa să ţină evidenţa producţiei. Din păcate, acest termen de a ţine evidenţa, în interpretarea Ministerului Finanţelor, a fost egal cu obligaţia de a emite factură. Până la suma de 300.000 de lei, orice comerciant este exceptat de la plata TVA, iar un mic producător de energie nu va produce niciodată 300.000 de lei, dar, cu toate astea, în înţelegerea Ministerului Finanţelor, ei trebuie să emită factură", a mai explicat Nagy-Bege.
Potrivit acestuia, a fost găsită o soluţie şi la această problemă, care ţine de faptul că tot în legislaţia europeană există posibilitatea ca persoanele fizice să împuternicească o altă entitate să emită factură pe numele lor.
"În cazul nostru concret, furnizorii de energie cu care aceşti mici producători au contract vor fi obligaţi să preia energia electrică produsă de aceşti consumatori, ei vor emite factură în numele acestor consumatori şi se vor compensa financiar. Propunerea ANRE a fost ca această compensare să se facă la preţul mediu din ultimele 12 luni de pe Piaţa pentru Ziua Următoare (piaţa spot a bursei de energie OPCOM – n.r.), dar este un proiect şi chiar acum voi merge în Parlament să susţin punctul de vedere al ANRE", a adăugat oficialul autorităţii de reglementare.