Aceasta după ce, tot joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Eliade Mihăilescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Consumatorilor de Utilităţi (ARCU), a arătat că interesele consumatorilor nu sunt reprezentate în mod corect în cadrul Consiliului Consultativ al ANRE, întrucât din această structură a ANRE face parte reprezentantul unei alte asociaţii a consumatorilor, care este de fapt sponsorizată de companiile energetice şi are un parteneriat cu Autoritatea de Reglementare.
Consiliul Consultativ este format din 13 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru, în baza nominalizărilor transmise de mai multe entităţi care au dreptul să îşi numească reprezentanţi în acest for. Consiliul asistă Comitetul de reglementare în vederea armonizării intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice, termice, al gazelor naturale şi eficienţei energetice cu cele ale consumatorilor, evaluează impactul reglementărilor ANRE şi face propuneri de îmbunătăţire pentru toate documentele supuse dezbaterii publice şi aprobării în Comitetul de reglementare.
'În prezent, pentru asigurarea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor, membrii Consiliului se întrunesc săptămânal, consumatorii fiind permanent reprezentaţi de 3 membri care din următoarele instituţii: 1. Asociaţia Naţională a Consumatorilor de Energie din România – ANCER, 2. Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC, 3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC', se arată în răspunsul ANRE.
'Dorim să precizăm că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a încheiat protocoale de colaborare cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, A.N.P.C.P.P.S.R. – InfoCons, şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cu scopul de a crea cadrul de funcţionare pentru cooperarea şi schimbul de informaţii în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor şi dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii în sectorul energetic, conform atribuţiilor şi competenţelor specifice prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre instituţiile semnatare', mai spun oficialii Autorităţii.
Preşedintele Asociaţiei Române a Consumatorilor de Utilităţi (ARCU), Cristina Toderaş, a acuzat ANRE, într-o conferinţă de presă, că nu a eliminat din factura la energie electrică plata dublă a certificatelor verzi.
În replică, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ. a precizat că, de la 1 ianuarie 2013, contribuţia cu certificatele verzi este plătită doar o singură dată în factură, separat de preţul energiei. Toţi consumatorii de energie şi-au recuperat pe parcursul anului 2013 prejudiciul cauzat de faptul că, în perioada august-decembrie 2012, certificatele verzi s-au regăsit şi în preţul energiei şi, separat, în factura finală, a precizat preşedintele ANRE.
SURSA: Agerpres