"Dacă vorbim strict de fotovoltaic, şi este părerea mea, un impact foarte mare şi un grad de ocupare foarte mare a trenurilor agricole prin fotovoltaice nu s-a întâmplat în România. Momentan, avem în jur de o mie două sute şi ceva de MW instalaţi în fotovoltaice, ce înseamnă maximum 2.500 – 3.000 de hectare ocupate. Comparând cu câteva milioane de hectare de terenuri agricole pe care le avem – şi din câte ştiu eu chiar şi terenuri agricole nelucrate sunt peste un milion de hectare – nu cred că se simte. Dar, stric din punct de vedere tehnic, nu este normal să construim parcuri fotovoltaice undeva departe de oraşe, pe terenuri agricole, departe de locurile de consum, pentru că prin transport avem pierderi în reţea, pierderi pentru care se acordă certificate", a spus Zoltan Nagy, prezent la Renexpo South-East Europe, al VIII-lea târg pe tema energiei şi eficienţei.
Reprezentantul ANRE a precizat că Legea nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie a introdus regula că parcurile fotovoltaice care au fost instalate pe terenuri agricole sau terenuri ce au fost scoase din circuitul agricol până la sfârşitul anului 2013 mai pot beneficia de scheme de sprijin, însă cele care au fost construite pe terenuri care, la data de 31 decembrie 2013, se aflau în circuitul agricol nu mai pot beneficia de certificate verzi.
Potrivit lui Zoltan Nagy, ca un efect întârziat, în anul 2014 multe parcuri au mai primit licenţă de producător şi acreditare pentru schema de sprijin, dar de la începutul acestui an numărul acestor parcuri autorizate, acreditate de ANRE, a scăzut foarte drastic.
Nagy a adăugat că în prezent se mai construiesc parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole doar pentru că au mai fost solicitări de acordare de licenţă pentru parcuri fotovoltaice construite pe terenuri scoase din circuitul agricol în 2015, caz în care s-a acordat licenţă de producător, dar nu şi acreditare pentru schema de sprijin. AGERPRES