Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat, joi, printr-un comunicat, că SC 'Hidroelectrica' SA îşi poate desfăşura în continuare activitatea conform legii, cu toate că Tribunalul Bucureşti a admis cererea societăţii de intrare în insolvenţă.
‘SC Hidroelectrica SA funcţionează conform legii, deţinând autorizaţii şi licenţe pentru desfăşurarea de activităţi în sectorul energiei electrice. Din acest motiv, autoritatea nu va suspenda şi nu retrage nicio autorizaţie sau licenţă deţinută de Hidroelectrica, pe parcursul derulării procedurii de insolvenţă, societatea având toate drepturile pentru a-şi desfăşura în continuare activitatea, în conformitate cu prevederile Legii insolvenţei nr. 85/2006, cu completările şi modificările ulterioare’, se arată în comunicat.
Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă.
Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi.
Printre motivele care au generat această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an şi pierderile înregistrate de companie. În plus, fluxurile de numerar s-au redus cu 27% în acest an iar datoriile cu termen scadent mai mare de 90 de zile au urcat la 470 milioane de lei. Pierderile financiare ale Hidroelectrica s-au majorat la 112 milioane de lei în primele cinci luni din acest an, faţă de 121 milioane de lei în 2011.
Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea.
Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.