Consumatorii casnici şi producătorii de energie termică ce livrează căldură populaţiei vor consuma în luna ianuarie 2% gaze de import şi 98% gaze de producţie internă, potrivit structurii amestecului de gaze aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Consumul total de gaze în ianuarie 2016 va fi de 16,9 milioane de MWh, din care 5,9 milioane de MWh consumul clienţilor casnici în regim reglementat. Consumatorii non-casnici vor utiliza 8,1 milioane de MWh, iar termocentralele vor consuma 2,1 milioane de MWh, restul fiind consumul propriu tehnologic al companiilor din sectorul de gaze. Preţul gazelor ruseşti de import în luna septembrie a fost de 258 de dolari pe mia de metri cubi sau 93 de lei pe MWh, cu doar 15% mai mare decât cel de producţie internă, potrivit unui raport publicat luni de ANRE.
Aceasta după ce, anii trecuţi, preţul gazelor importate era dublu faţă de cel românesc. Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar cum cotaţiile barilului au început să scadă abrupt anul acesta, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj.
Faţă de începutul anului, preţul gazelor ruseşti în luna septembrie a fost mai mic cu 30%. În ianuarie, acesta costa 375 de dolari pe mia de metri cubi sau 136 de lei pe MWh. Cu un an în urmă, în septembrie 2014, preţul gazelor de import era 361 dolari pe mia de metri cubi sau 114 lei pe MWh. Preţul gazelor româneşti a fost 79 de lei pe MWh pe piaţa concurenţială în luna septembrie, similar cu cel de pe parcursul întregului an.
Producţia internă de gaze naturale în luna septembrie 2015 a asigurat 99,97% din consumul ţării. Primii doi producători (Romgaz şi OMV Petrom) acoperă 91,72% din această sursă. Importul a fost extrem de mic, respectiv 0,03%, şi doar două companii au realizat importuri – WIEE România şi Conef Gaz. Consumul naţional de gaze în luna septembrie a fost în uşoară creştere, cu 3%, până la 6,2 milioane de MWh, faţă de aceeaşi lună din 2014.