"În şedinţa din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piaţă concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal. Astfel, a rezultat o creştere medie, la nivel naţional, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, faţă de creşterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI", potrivit unui comunicat al ANRE. 

Havrileţ a explicat că acest lucru înseamnă că, la un consum mediu de 100 de kWh/lună, factura va fi mai mare cu 3,45 de lei. 

"În vederea avizării, ANRE a luat în considerare următoarele elemente: rezultatele licitaţiei PCSU din 12-13.09.2017; preţurile medii ponderate înregistrate în urma tranzacţiilor încheiate pe OPCOM pe toate pieţele la termen, în perioada 9.08.2017-20.09.2017; energia necesară pentru pentru profilarea curbelor de consum şi echilibrare", se notează în comunicatul citat. 

Anterior, tot marţi, Emil Calotă, preşedintele ANRE a declarat, prezent la Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, că preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului. 

"În acest moment, Comitetul de reglementare de la care am plecat pentru a fi aici ia în calcul elementele apărute în piaţa de gaze naturale şi impactul pe care costurile cu care operatorii de distribuţie şi furnizare au venit către noi", a spus Calotă. 

Potrivit acestuia, ANRE va recunoaşte doar cel mai bun cost de pe bursă pentru furnizori. 

"Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor pe bursă, tranzacţiile desfăşurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv de 72 lei pe MWh. Au fost tranzacţii şi la 68 de lei, şi la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanţa 64 (privind liberalizarea preţului de producţie al gazelor – n.r.), ar fi trebuit să respectăm calendarul unde preţul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preţ care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import", a explicat oficialul ANRE. 

Acesta a adăugat că, luând în calcul aceste date, preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 6%, în medie, de la 1 octombrie. 

"Propunerile pe care le avem în acest moment în mapă, şi pe care colegii mei din Comitetul de reglementare probabil le-au discutat, arată că, pentru trimestrul IV, pentru consumatorii din categoria B1, cei casnici, creşterea medie va fi în jur de 6%", a subliniat Emil Calotă. 

În România, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul gazelor de producţie internă a fost liberalizat.

AGERPRES